Platformă de contact online pentru relația cu publicul

MAI a lansat pe site-ul instituției (www.mai.gov.ro) o platformă de contact pentru relația cu publicul, prin intermediul căreia cetățenii pot trimite petiții online direct către minister sau principalele instituții din subordine.

Intuitivă și accesibilă în mod facil, platforma vine în întâmpinarea petenților cu o interfață dinamică.

O secțiune distinctă este destinată opiniilor sau sugestiilor referitoare la activitatea angajaților MAI sau domeniul de reglementare specific MAI.

Platforma oferă informații privind atribuțiile generale ale structurilor ministerului, astfel încât cetățenii care doresc să transmită petiții online să se poată adresa direct instituției competente, primind, astfel, răspuns într-un timp cât mai scurt. Petițiile transmise prin utilizarea formularelor online vor fi înregistrate în mod automat, petenții primind, pe adresa de email indicată, numărul de înregistrare, imediat după trimiterea petiției.

De asemenea, platforma de contact include secțiuni de întrebări frecvente pentru principalele domenii de activitate ale MAI, o serie de recomandări preventive, dar și posibilitatea accesării unei linii TELVERDE de consiliere prin care se pot obține informații despre stadiul petițiilor transmise, competențele structurilor noastre și datele de contact ale acestora.

La momentul accesării TELVERDE, disclaimer-ul care se activează oferă petenților informații menite a ușura utilizarea acestei secțiuni.

Platforma se poate accesa la adresa www.mai.gov.ro secțiunea Contact.

Site-ul MAI este unul dintre cele mai accesate site-uri instituționale, având o medie de aproximativ 4.800 de vizitatori/zi.

În anul 2021, la nivelul Aparatului Central al MAI au fost gestionate 15.733 de petiții.

În primele cinci luni ale acestui an, Direcția Secretariat General a primit 6.800 de petiții, dintre care 5.122 au fost transmise online, prin intermediul poștei electronice, reprezentând peste 75% din totalul petițiilor primite. Acest fapt este un motiv în plus care a determinat Ministerul Afacerilor Interne să dezvolte modalitatea de interacțiune online cu cetățenii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut