În urma a 76 de acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, poliţiştii au depistat mai multe persoane care pescuiau ilegal şi care comercializau peşte fără a deţine documente legale de provenienţă / Bunurile în valoare de 27.350 de lei folosite la săvârşirea de infracţiuni au fost ridicate în vederea confiscării.În perioada 22 martie – 4 aprilie a.c., echipe de poliţişti din cadrul Ispectoratului General al Poliţiei Române (Serviciul Transporturi), împreună cu efective de poliţişti din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, Craiova, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Bucureşti, precum şi cu specialişti ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (A.N.P.A.), Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (A.R.B.D.D.), cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu (GM) şi ai Gărzii Financiare (G.F.) au fost organizate activităţi pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. De asemenea, au iniţiat activităţi şi în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală săvârşite de către persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale care aveau ca obiect de activitate pescuitul comercial.Astfel, cu prilejul celor 76 de acţiuni organizate, au fost controlate 358 de ambarcaţiuni şi 27 de maşini. De asemenea, au fost verificate 865 de autorizaţii, licenţe şi permise de pescuit, precum şi 94 de puncte de debarcare, centre de primă vânzare şi societăţi comerciale.Oamenii legii au constatat 106 infracţiuni, dintre care 65 la OUG 23/2008 cu modificările şi completările ulterioare, privind pescuitul şi acvacultura, două la Legea 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval şi 39 de infracţiuni la Legea 241/2005 cu privire la prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.Au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27350 de lei, două sancţiuni la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încalcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 41 la OUG 23/2008 cu modificările şi completările ulterioare, privind pescuitul şi acvaculturaTotodată, au fost confiscate 241 de unelte de pescuit, 193 de plase monofilament şi 48 de setci în lungime de 3.110 metri, 1.049 kilograme de peşte şi cinci ambarcaţiuni. Valoarea bunurilor confiscate s-a ridicat la 28.452 de lei.Exemple: ● La data de 24 martie a.c., poliţişti ai Postului de Poliţie Transporturi Navale Măcin, Judeţul Tulcea au depistat-o pe A.M., de 59 de ani, din comuna Carcaliu, care comercializa cantitatea de 289 de kilograme de peşte fără documente de provenienţă. Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată la o societate specializată, iar celei în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport fără documente legale a peştelui, faptă prev. de art. 64, lit. j din OUG nr. 23/2008.Totodată au fost depistaţi Ş. Iulian şi Gelu Ş., ambii din localitatea Traianu, Judeţul Tulcea, fără ocupaţie, în timp ce pescuiau cu ajutorul a cinci setci monofilament. Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol, conform OUG nr. 23/2008.● Poliţişti ai Biroului de Poliţie Transporturi Navale Galaţi, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare şi inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (A.N.P.A.), cu prilejul unui control efectuat la la data de 25 martie a.c., la o societate din localitate au ridicat, în vederea confiscării, cantitatea de 299 de kilograme de scrumbie care era oferită spre vânzare, fără a avea documente de provenienţă. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, conform art. 2 lit „e” din Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. ● La data de 30 martie a.c., poliţişti ai Postului de Poliţie Transporturi Navale Corabia, împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (A.N.P.A.), au efectuat un control la o societate comercială din Corabia, Judeţul Olt, administrată de R.M., de 34 de ani. Oamenii legii au găsit cantitatea de 145 de kg de peşte speciile crap, caras şi somn, în valoare de 1.275 lei, fără documente legale. Faţă de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 64, lit. j, din O.U.G. 23/2008. Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea confiscării. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE