În referire la tâlhăria comisă la data de 2 mai a.c., la o casă de schimb valutar de pe raza municipiului Galaţi, revenim cu următoarele amănunte:În ziua de 20 mai a.c., urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate de poliţiştii gălăţeni, a fost prins şi cel de-al doilea autor în persoana lui I.George Alexandru, de 19 ani, fără ocupaţie, urmărit general, domiciliat în municipiul Galaţi.Acesta, folosindu-se de o carte de identitate aparţinând unei alte persoane, a încercat să părăsească teritoriul României prin punctul Nădlag – Arad.Fiind prezentat Judecătoriei Galaţi i-a fost confirmat mandatul de arestare preventivă pe care îl avea emis în lipsă. Totodata, prin extinderea cercetărilor a fost identificat şi conducătorul autoturismului cu care cei doi autori s-au deplasat la comiterea faptei, în persoana lui C. Dan, de 18 ani, elev, din comuna Vânători judeţul Galaţi, faţă de care s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 ore pentru comiterea infracţiunii de complicitate de tâlharie. Cel în cauză, urmează a fi prezentat Judecătoriei Galaţi cu propunere de arestare preventivă.Persoana de contact : purtător de cuvânt subcomisar de poliţie Ştefan GOHOREANU Tel. 0744.85.87.84 POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE