Poliţia Română a suplimentat numărul poliţiştilor care acţionează în stradă

Urmare a efectelor meteo manifestate în ultima perioadă, Poliţia Română a dispus suplimentarea numărului de poliţişti care acţionează în stradă. În acest sens, peste 12.200 de poliţişti de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră şi transporturi acţionează pentru a veni în sprijinul cetăţenilor.Pentru o călătorie sigură, recomandăm şoferilor să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere, să manifeste atenţie sporită la ce se întâmplă în trafic şi să adopte o manieră preventivă de condus. Urmare a atenţionărilor Cod galben şi portocaliu de ploi şi vânt pentru 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti, precum şi ca urmare a căderii de lapoviţă sau ninsori în 9 judeţe, din dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române a fost suplimentat numărul poliţiştilor de ordine publică şi poliţie rutieră care intervin în stradă, în funcţie de evoluţia situaţiei meteo, la solicitările cetăţenilor. De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi poliţişti din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Timişoara.În total, 12.210 de poliţişti, dintre care 9.197 de la ordine publică, 1.543 de la structurile de poliţie rutieră şi 735 de la transporturi acţionează pentru a veni în sprijinul cetăţenilor.Poliţiştii colaborează permanent cu lucrătorii din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pentru înlăturarea efectelor rezultate în urma producerii fenomenelor meteo.Prin intermediul Centrului Infotrafic al I.G.P.R. sunt transmise informări despre situaţiile produse în trafic şi conduita preventivă ce trebuie adoptată de către conducătorii auto.Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, Poliţia Română reia recomandările adresate conducătorilor auto de adaptare a vitezei la condiţiile de trafic.Sfătuim conducătorii auto ca înainte de plecarea în cursă să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.În contextul căderii de precipitaţii sub formă de ninsoare în anumite zone ale ţării, în cazul parcurgerii unor segmente de drum afectate de aceste efecte meteo reamintim conducătorilor auto necesitatea echipării autovehicului cu anvelope de iarnă sau/şi montarea de lanţuri antiderapante.Precizăm că, în legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.Reiterăm faptul că, Poliţia Română, atunci când situaţia o va impune, va închide temporar sectoarele de drum afectate de ploi, ninsoare sau căderi de arbori, până la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a traficului rutier.Astfel, recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii/restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut