Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au început în întreaga ţară, unităţile de poliţie deschizând porţile pentru toţi cei care doresc să fie alături de poliţişti la ceas aniversar.Motto: „Nu mărimea gradului îţi dă importanţa ca poliţist, ci vrednicia ta profesională, aprecierea căreia să-ţi fie singura şi marea ta mândrie” (“Poruncile poliţistului român” – Eugen Bianu – director al Poliţiei de Siguranţă, 1938)I.P.J. ALBA ~ PROMOVAREA MESERIEI DE POLIŢISTÎn cadrul activităţilor prilejuite de sărbătorirea, la 25 martie, a Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a organizat, şi în acest an, activităţi de promovare a profesiei de poliţist, în rândul elevilor din liceele judeţului Alba. Astfel, poliţiştii au fost prezenţi, încă de la începutul săptămânii trecute, la colegii şi licee din Alba Iulia, unde s-au întâlnit cu elevii claselor a XII-a, cărora le-au fost prezentate şcolile din subordinea I.G.P.R., care pregătesc agenţi şi ofiţeri de poliţie.Astfel de activităţi vor fi desfăşurate şi mâine 20 martie, când poliţiştii vor fi prezenţi la alte unităţi de învăţământ din Alba Iulia. Elevii au fost invitaţi să viziteze sediul inspectoratului, luni, 24 martie, când va fi organizată Ziua Porţilor Deschise.I.P.J. DAMBOVIŢA ~ TUR CICLIST, DE ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE La data de 25 martie a.c., poliţiştii rutieri dâmboviţeni vor organiza, pe raza municipiului Târgovişte, un tur ciclist, dedicat elevilor din clasele gimnaziale VI-VIII.I.P.J. CĂLĂRAŞI ~ POLIŢIŞTII, ÎN VIZITĂ LA ELEVILa nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au fost demarate activităţi ce vizează apropierea faţă de societatea civilă.În continuarea campaniei iniţiate la nivelul inspectoratului de poliţie în luna noiembrie 2013, intitulată „Şi tu poţi deveni poliţist”, azi, 19 martie a.c., elevii clasei a XII-a al unui liceu din municipiul Călăraşi au primit vizita poliţiştilor.Astfel, poliţiştii au punctat 3 obiective de care elevii trebuie să ţină cont în alegerea viitoarei profesii: formarea şi dezvoltarea capacităţii de autocunoaştere pentru a înţelege raportul dintre „ce îmi place” şi „ce pot face”, manifestarea interesului pentru propriul viitor şi alegerea unei meserii potrivite în funcţie de interese, aptitudini şi realitate, prezentând copiilor aspectele frumoase, avantajele şi drepturile de care beneficiază un om al legii, dar şi implicaţiile acestei cariere. Elevilor le-au fost prezentate clipuri video cu principalele activităţi pe care le desfăşoară poliţiştii şi le-au fost distribuite pliante cu unităţile de învăţământ.Mâine, 20 martie, o activitate similară va avea loc în cadrul unei şcolii gimnaziale din Călăraşi, cu tema „Poliţist pentru o zi”. În curtea unităţii de învăţământ, poliţiştii vor prezenta copiilor autolaboratorul criminalistic, o grupă de acţiuni speciale va efectua o simulare de intervenţie, iar câinele poliţist va fi în mijlocul acestora.I.P.J. COVASNA ~ CUPA PRESEI LA TIR ŞI ZIUA PORŢILOR DESCHISELa data de 21 martie 2014 va avea loc concursul „Cupa Presei la Tir” – Ediţia 2014, competiţie în cadrul căreia jurnaliştii participanţi se vor întrece în îndemânare şi precizie la mânuirea unei arme de foc.La data de 23 martie 2014, I.P.J. Covasna va primi vizita unei delegaţii de poliţişti din cadrul Căpităniei Poliţiei Judeţului Bekes – Ungaria, iar colegii maghiari vor fi alături la moment de sărbătoare şi în acest an.În cursul zilei următoare, atât pe cei mari, cât şi pe cei mici sunt aşteptaţi să viziteze sediul I.P.J. Covasna, cu ocazia organizării „Zilei Porţilor Deschise”, iar la data de 25 martie, va avea loc un ceremonial religios, urmat de festivitatea depunerii de coroane la monumentul din faţa sediului. I.P.J. ARGEŞ ~ CONCURS DE TIR, MECI DE FOTBAL, EDUCAŢIE RUTIERĂ PENTRU COPII ŞI DEFILĂRI CU TEHNICĂLa data de 20 martie 2014, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş îşi deschide porţile pentru a fi vizitat de elevi şi preşcolari. De asemenea, elevii Liceului de Artă Dinu Lipatti din Piteşti vor participa la un concurs de desene, intitulat Poliţistul – Eroul Meu.Vineri, 21 martie 2014, I.P.J. Argeş organizează, în poligonul din Valea Iaşului, Curtea de Argeş, un concurs de tir pentru jurnaliştii acreditaţi.La data de 24 martie 2014, în ştrandul din Piteşti, se va organiza un meci de fotbal între echipa de fotbal a I.P.J. Argeş şi echipa Poliţiei Locale Piteşti. Tot luni, în Parcul Lunca Argeşului, va fi inaugurată o zonă dedicată educaţiei rutiere a copiilor, în cadrul Proiectului EDUPARC. Activităţile se vor încheia marţi, 25 martie, când poliţiştii argeşeni vor defila cu tehnica Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pe traseul Piaţa Primăriei – Piaţa Vasile Milea din municipiul Piteşti. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice