Politist din cadrul IPJ Ilfov a refuzat mita de 3500 lei

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ilfov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au prins în flagrant o persoană, în timp ce oferea suma de 3.500 lei din cei 5.000 lei promişi iniţial, unui poliţist, pentru a interveni în favoarea sa într-o decizie privind darea în custodie a unui autocamion pe care îl deţinea şi care figura ca fiind furat din Italia.Astfel, la data de 12.10.2012, agentul de poliţie S. I., din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (S.I.C.) – I.P.J. Ilfov a depus denunţ la sediul S.J.A. Ilfov împotriva lui M. T., din localitatea Sinteşti, judeţul Ilfov, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită.Conform denunţului, M. T. i-a oferit poliţistului o sumă de bani neprecizată iniţial pentru ca acesta să dispună darea în custodie către făptuitor a unui autocamion pe care îl deţinea şi care figura furat din Italia.Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalului Ilfov, fiind întocmit dosar penal şi dispuse măsurile de organizare a acţiunii de prindere în flagrant.În noaptea de 20/21 octombrie a.c., M. T. a fost depistat în trafic la volanul unui autoturism, identificat, de asemenea, ca fiind furat tot din Italia. Şi în acest caz, cercetările au fost preluate de către denunţător.În acest context, M. T. a insistat să se întâlnească cu poliţistul pentru a rezolva favorabil ambele cazuri, oferindu-i acestuia suma de 5 000 lei.La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 9.30, M. T. a fost prins în flagrant în timp ce i-a dat poliţistului suma de 3.500 lei din cea promisă iniţial, deşi avea asupra sa 5.100 lei. Acesta a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită. Ulterior a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, fiind emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile.NOTĂ: Precizăm faptul că, de la începutul acestui an, peste 55.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat la cele aproximativ 2500 întâlniri de prevenire organizate de DGA. Ca urmare a acestor instruiri, în primele 9 luni ale acestui an au fost consemnate 100 de situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat lucrătorii D.G.A. atunci când li s-au oferit sume în schimbul unor servicii, precum şi 39 cazuri când au denunţat situaţii în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie. DGA – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut