Ieri, 23 octombrie 2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în cooperare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un agent de poliţie, în timp ce primea de la un cetăţean suma de 300 lei cu titlu de mită.În fapt, la începutul lunii octombrie 2011, agentul de poliţie M.R. din cadrul I.P.J. Ialomiţa – Poliţia Municipiului Feteşti i-a pretins unui cetăţean o sumă de bani cuprinsă între 200-300 lei pentru a-i soluţiona favorabil un dosar penal în care era cercetat pentru furt. Bărbatul a spus că are nevoie de timp pentru a face rost de bani, dar a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa.Denunţul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, luându-se măsuri pentru organizarea flagrantului. Procurorul a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 ore a agentului de poliţie M.R., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 254 alin.1 C.P., raportat la art.7, alin 1 din legea nr. 78/2000. Biroul Informare şi Relaţii Publice – D.G.A.