Poliţist reţinut pentru luare de mită

Un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Dorna Arini a fost reţinut aseară sub învinuirea de luare de mită de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava ca urmare a unei acţiuni organizate împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, cu sprijinul tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.Astfel, în luna iulie 2010, o persoană din localitatea Dorna Arini a depus un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava cu privire la faptul că agentul şef principal de poliţie Cîrneală Mircea din cadrul Postului de Poliţie Dorna Arini a pretins suma de 1.500 lei, cu promisiunea că va soluţiona favorabil un dosar penal în care denunţătoarea era cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals.Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că lucrătorul de poliţie a primit în luna iunie 2010 suma de 700 lei de la denunţătoare, prin intermediul unei alte persoane din localitatea Dorna Arini, persoană de încredere a poliţistului.În cursul zilei de ieri, 09.08.2010, denunţătoarea a înmânat intermediarului suma de 800 lei ce urma a fi remisă lucrătorului de poliţie. Echipa operativă condusă de procuror, formată din lucrători de poliţie judiciară din cadrul SJA Suceava a intervenit la domiciliul intermediarului, unde au identificat şi ridicat plicul de bani, iar agentul de poliţie a fost reţinut în apropierea locuinţei intermediarului.Învinuitul Cîrneală Mircea a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.D.G.A. -Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut