Ieri, 31 martie 2010 ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant un agent din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în timp ce primea suma de 200 euro de la un cetăţean pentru a-i facilita soluţionarea unui dosar penal.Flagrantul a fost organizat în baza denunţului unui cetăţean care a sesizat faptul că, în cursul lunii martie, agent şef principal de poliţie D.C. din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Poliţiei Rutiere – Biroul Cercetări Accidente i-a pretins suma de 200 euro pentru a interveni pe lângă procurorul competent, în vederea obţinerii unei soluţii de netrimitere în judecată într-un dosar penal. Denunţătorul s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism, înmatriculat în Germania, care avea numerele de înmatriculare expirate, iar dosarul penal a fost repartizat spre soluţionare agentului şef principal de poliţie D.C.. Poliţistul l-a contactat de mai multe ori pe cetăţean, telefonic sau personal, la magazinul acestuia şi i-a cerut bani pentru a-l scăpa basma curată. După organizarea flagrantului, care a avut loc în magazinul denunţătorului, faţă de agentul şef principal de poliţie D.C. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C.P., fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 1 aprilie a.c., poliţistul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.Imagini de la flagrant pot fi descărcate de pe site-ul D.G.A. (www.mai-dga.ro) şi de pe YouTube. BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – DGA