În seara de vineri, 10 ianuarie a.c., poliţiştii Capitalei – Secţia 3 Poliţie au identificat şi prins în trafic, la scurt timp de la primirea sesizării, un bărbat în vârstă de 36 de ani, care ar fi sustras un autoturism dintr-un service auto situat în sectorul 6 al Capitalei.În aceeaşi zi de 10 ianuarie a.c., Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că, un autoturism adus pentru efectuarea unor reparaţii, ar fi fost sustras din interiorul service-ului auto unde era depozitat.Imediat după primirea sesizării, poliţiştii bucureşteni au procedat la efectuarea de verificări în trafic, ocazie cu care, în jurul orei 22.45, au identificat şi imobilizat autoturismul în cauză, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.Cu ocazia legitimării persoanei care conducea autoturismul sustras, poliţiştii bucureşteni au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care s-a solicitat ajutorul colegilor din cadrul Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Capitalei a reieşit faptul că, supectul, la data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, în calitate de ajutor mecanic la un atelier auto situat în sectorul 6, ar fi sustras autoturismul în cauză care fusese introdus în service, pentru efectuarea unor reparaţii.Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, cu suspectul în stare de arest preventiv.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice