Miercuri, 26 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant un tânăr, în vârstă de 16 ani, imediat după ce a sustras din buzunarul hainei unui bărbat o sumă de bani, folosind forţa fizică.La data menţionată, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Brigăzii pentru Transport Public, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au observat un tânăr care, prin comportamentul afişat, le-a atras atenţia. Astfel, s-a procedat la supravegherea operativă a bănuitului, care s-a așezat pe o bancă lângă un bărbat în vârstă de 77 de ani și, profitînd de neatenția sa, i-a sustras din buzunarul hainei o sumă de bani, iar, când victima a observat acest lucru, suspectul a bruscat-o, reușind să fugă în interiorul unei instituţii publice, într-o toaletă, moment în care a fost prins şi imobilizat de poliţişti. Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 10 Poliție pentru continuarea cercetărilor, prejudiciul creat prin săvârşirea faptei fiind recuperat şi restituit părţii vătămate.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cu tânărul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice