Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat douăzeci de persoane care încercau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, la sfârşit de săptămână, trei grupuri de migranţi formate din douăzeci de persoane, care se îndreptau dinspre Serbia spre România. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.Lucrătorii noştri din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Moraviţa şi Jimbolia au depistat în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, formate din douăzeci de persoane, dintre care un minor de patru ani. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. În toate cazurile s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni afganistani, algerieni, egipteni, şi marocani, cu vârste cuprinse între 4 şi 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.În cadrul primelor cercetări o parte din ei au declarat că au venit cu taxiul până în localitatea Vrsac de pe teritoriul Serbiei, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp aproximativ 7-8 ore, până în momentul reţinerii de autorităţile române.Pe numele celor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.I.P.T.F. Timișoara – Purtător de cuvânt


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut