La data de 31 ianuarie a.c., Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie dr. Liviu Popa, împreună cu adjunctul Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie Ioan Lucian Muntean au primit, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, delegaţia poliţiştilor care s-au aflat în misiune în Franţa.La revenirea în ţară, cu prilejul şedinţei de debriefing, conducerea Poliţiei Române le-a mulţumit poliţiştilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi munca pe care au depus-o pe teritoriul Franţei, subliniind bunele rezultate obţinute în soluţionarea cu operativitate a cazurilor cu care aceştia s-au confruntat.Deplasarea poliţiştilor români a fost dispusă ca urmare a solicitării părţii franceze, aceştia fiind specializaţi în combaterea infracţiunilor judiciare şi de crimă organizată.Cei 25 de poliţişti au participat în echipe mixte, în perioada 25 noiembrie 2011 – 31 ianuarie 2012, la misiuni pe teritoriul Franţei şi şi-au desfăşurat activitatea sub coordonarea autorităţilor franceze. Scopul misiunii l-a constituit acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei Franceze în instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi cetăţeni români, precum şi facilitarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor.Pentru a participa la această misiune, poliţiştii au parcurs un proces de selecţie care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii franceze, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie.Cooperarea poliţienească între cele două ţări este apreciată de partea franceză, atât prin schimbul de date şi informaţii prin canalele consacrate, cât şi prin prezenţa poliţiştilor români care au contribuit la soluţionarea cazurilor în care au fost implicaţi cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Franţei. Urmare a rezultatelor pozitive obţinute de poliţiştii detaşaţi, partea română va analiza posibilitatea prelungirii misiunii. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.