Ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României, sărbătorită de membrii contingentului român de poliţie din Afghanistan la KabulCu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2011, membrii contingentului român de poliţie din Afghanistan, aflaţi în teatrul de operaţiuni, au participat, alături de conducerea contingentului MApN din Afghanistan şi generalul american cu 4 stele, John Allen, şeful misiunii ISAF din Afghanistan, precum şi de membrii reprezentanţei diplomatice a României la Kabul, la ceremonia oficială dedicată acestui eveniment, care a avut loc la sediul ISAF din Kabul şi la aeroportul militar din Kabul.La eveniment au participat înalţi reprezentanţi ai armatei şi membri ai corpului politic şi diplomatic internaţional aflat în Afghanistan.În prezent există nouă poliţişti în cadrul contingentului, dintre care opt din cadrul I.G.P.R. şi unul din cadrul Centrului Multifuncţional Schengen – M.A.I..Informaţii de background:Misiunea de poliţie a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la data de 17 iunie 2007 ca urmare a Conferinţei de la Bonn din decembrie 2001 şi a Conferinţei de la Londra din 31 Ianuarie 2006 cât şi a invitaţiei adresată Uniunii Europene de către guvernul Republicii Islamice Afganistan de a deschide o misiune de poliţie civilă în această ţară. Guvernul Republicii Islamice Afganistan este sprijinit pentru crearea şi consolidarea bazelor activităţilor poliţieneşti pe fondul nevoii stringente de a dispune de o puternică forţă de poliţie care să contribuie la asigurarea păcii, a securităţii şi a siguranţei poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice. Misiunea EUPOL asigură sprijinul procesului de reformă în cadrul oferit de legislaţia locală şi cel al drepturilor universale ale omului. Misiunea monitorizează, îndrumă, consiliază şi pregăteşte personalul Ministerului Afgan de Interne precum şi pe cel al celorlalte instituţii de aplicare a legii la nivel central, regional şi provincial. Complexitatea situaţiei de securitate, natura şi dimensiunile provocărilor profesionale existente în teatrul de operaţii din Afganistan, reprezintă coordonatele majore pe care îşi desfăşoară activitatea reprezentanţii Ministerului Administraţiei ş Internelor.Poliţiştii români ocupă poziţii de îndrumători şi consilieri pe lângă oficialii afgani fiind responsabili de implementarea de proiecte al căror scop este de a ajuta la democratizarea şi reformarea sistemului din această ţară. În prezent, România şi-a asumat angajamentul de trimitere în teatrul de operaţii un număr de 10 poliţişti. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.