• 461 de abateri la regimul rutier constatate de poliţişti, în cadrul unei acţiuni la care a participat şi un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I.În vederea combaterii principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în colaborare cu Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I., a adoptat, în acţiunile desfăşurate recent, un mod de acţiune eficient.Astfel, echipajele auto de poliţie rutieră aflate în trafic au beneficiat de sprijin din elicopter, depistarea celor care încalcă normele rutiere fiind mult uşurată.În zilele de 20 şi 22 octombrie a.c., poliţiştii de la rutieră, beneficiind de sprijin aerian, au organizat pe DN 6 (tronsonul Bragadiru-Alexandria) şi DN 65 (tronsonul Piteşti-Slatina-Craiova), o acţiune pentru prevenirea accidentelor grave cauzate de încălcarea principalelor reguli rutiere: depăşirea, regimul de viteză, centura de siguranţă.La acţiune au fost angrenaţi peste 60 de poliţişti, 29 de echipaje auto, un elicopter şi au fost utilizate opt aparate radar.Au fost constatate 461 de abateri, cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de viteză (208), nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea centurii de siguranţă (56) şi depăşire neregulamentară (56).Poliţiştii au reţinut şapte certificate de înmatriculare şi 62 de permise auto, dintre care 56 pentru depăşire neregulamentară, cinci pentru depaşirea vitezei legale şi unul pentru neacordarea priorităţii.De asemenea, a fost constatată o infracţiune la regimul rutier. Cel care sa săvârşit fapta este un tânăr, de 23 de ani, din comuna Buturugeni, Judeţul Giurgiu.Acesta a fost depistat de către poliţişti în timp ce conducea pe DN 6, în localitatea Mihăileşti, autovehiculul proprietate personală, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 22 septembrie a.c.Tânărul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de “ punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice.Pentru evitarea implicării în evenimente rutiere grave, poliţiştii rutieri recomandă: înaintea executarii manevrei de depăşire, este necesară o temeinică asigurare atât din faţă, cât şi în oglinda retrovizoare, iar în momentul depăşirii trebuie păstrată o distanţa laterală suficientă faţă de vehicului depăşit; evitarea, pe cât posibil, a depăşirii în condiţii de vizibilitate redusă şi pe timp de noapte; asigurarea şi semnalizarea corespuntătoare înaintea schimbării direcţiei de mers.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE