Pompierii au fost la datorie de Paști

Peste 15.000 de pompieri au fost la datorie, în perioada minivacanței de Paște, pentru asigurarea misiunilor destinate protecției și siguranței cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite. În perioada 30 aprilie – 02 mai, la nivel național au fost derulate 3.234 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 143 misiuni de stingere a incendiilor, 2.847 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 21 misiuni de descarcerare şi 44 pentru deblocare/salvare, diferenţa fiind reprezentată de alte situaţii de urgenţă.De asemenea, în această perioadă, 2.689 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 32 au fost salvate din medii ostile vieţii.Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu 11 % faţă de aceeași perioadă a anului precedent. * * * În contextul atenționării meteorologice – Cod galben în care sunt preconizate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zonele montane, pentru intervalul 3 mai, ora 09.00 – 4 mai, ora 21.00, care vizează 29 judeţe din țară și Capitala, pompierii rămân în continuare la datorie, pregătiți să acționeze în situația producerii unor evenimente care pot pune în pericol viața semenilor sau bunurilor acestora.Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns la potenţialele efecte generate de fenomenele meteorologice periculoase în zonele aflate sub incidenţa atenţionărilor, peste 3.000 de pompieri cu 1.000 mijloace tehnice sunt pregătiţi să asigure intervenţiile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă posibil a fi produse de acestea.În scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranţa cetăţeanului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor din judeţele vizate de atenționări activarea, la nevoie, a grupelor operative şi asigurarea rezervei de personal pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele posibil a fi afectate.Totodată, la nevoie, echipajele serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative. La nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se monitorizează evoluția situaţiei la nivel judeţelor aflate sub atenționare, prin Centrul Operaţional Naţional.Biroul Informare și Relaţii Publice- I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut