Portal de informare pentru o „Vacanţă în siguranţă”

Direcţia Informare şi Relaţii Publice lansează site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro, unde pot fi găsite informaţii utile pentru cei care se află în staţiunile de pe malul Mării Negre, precum şi detalii despre misiunile pe care lucrătorii M.A.I. le desfăşoară pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă pe timpul sezonului estival 2010. Accesând această pagină, cetăţenii pot afla care sunt atribuţiile lucrătorilor M.A.I. în perioada sezonului estival, telefoanele la care se pot adresa în situaţii de urgenţă şi datele de contact ale unităţilor de poliţie din staţiunile de pe litoral. Informarea turiştilor în legătură cu măsurile de prevenire a faptelor antisociale constituie unul dintre obiectivele importante avute în vedere la crearea acestui site. Pagina „Vacanţă în siguranţă” oferă turiştilor prezenţi pe litoral recomandări pentru evitarea unor situaţii neplăcute ce se pot ivi în timpul sejurului (furturi de bunuri din unităţile de cazare, de pe plaje, de/din autoturisme etc.), precum şi informaţii despre modul în care trebuie să acţioneze în cazul în care devin victime ale vreunei infracţiuni.Portalul găzduieşte şi secţiunea „Ştiri”, care prezintă informaţii de ultimă oră referitoare la evenimentele cu impact pentru ordinea publică şi acţiunile efectivelor M.A.I. pe litoral. * * *Lansarea website-ului www.infolitoral.mai.gov.ro – ce poate fi accesat şi de pe pagina de Internet www.mai.gov.ro – se înscrie în contextul campaniei de informare şi prevenire „Vacanţă în siguranţă” derulată de Direcţia Informare şi Relaţii Publice, cu sprijinul principalelor structuri ale M.A.I., la nivelul staţiunilor aflate pe litoralul Mării Negre.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut