Precizare

Referitor la comunicatul transmis de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ca urmare a propunerii Asociației Comunelor din România, făcute în contextul întâlnirii cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, MAI transmite următoarele:MAI nu a inițiat și nici nu intenționează să inițieze modificări care să impună includerea primarilor de comune în procesul de evaluare a activității polițiștilor din mediul rural. Poliția Națională are propriul sistem de evaluare profesională, nefiind necesară vreo imixtiune din partea primarilor. Pentru acest tip de subordonare există Poliția Locală.Recentele informații vehiculate de unii reprezentanți sindicali se referă la o propunere aparținând Asociației Comunelor din România, față de care, până la acest moment, MAI nu s-a pronunțat în nici un fel, ci, din contră, a gestionat transparent această propunere solicitând opinia Poliției Române. În context, îngrijorarea reprezentanților sindicali este total nejustificată și menită a induce o stare de tensiune chiar în rândul personalului propriu pe care aceste organizații sindicale ar trebui să îl informeze corect, nu să îl manipuleze pentru interese proprii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut