Precizare de Presă

În referire la manifestarea publică ce a avut loc, astăzi, în perimetrul Palatului Parlamentului, facem următoarele precizări:

Pentru început se impune mențiunea că adunarea publică nu a fost autorizată.

Potrivit informațiilor publice, această manifestare a fost asumată de un anumit grup parlamentar și de mai multe organizații civice.

În cronologia lor, evenimentele s-au derulat astfel:

  • În jurul orelor 7:30 în zona Pieței Constituției s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor.
  • În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces, au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehicule aproximativ 30 protestatari. Acești protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului.

***

  • În intervalul 08:00 – 10:45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaților, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriți de forțele de ordine.
  • Ulterior, în jurul orelor 11:15, o parte din aceștia însoțiți de anumiți parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forțat porțile de acces, context în care una dintre porți a cedat (s-a rupt încuietoarea).
  • Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forțele de ordine.
  • Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări și la ușile de acces în clădire. Ulterior aceste persoane au fost conduse în zona exterioară curții imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane.
  • Menționăm că, în toată această perioadă, organele de ordine publică au făcut apel la calm și respectarea prevederilor legale.
  • Nu s-a folosit forța și nu au fost reclamate violențe fizice.
  • La manifestarea publică au fost prezente, în toată perioada, aproximativ 2.000 persoane.
  • Pe tot timpul manifestării publice, dispozitivul de ordine a fost adaptat în funcție de numărul participanților și dinamica evenimentelor.
  • În continuare, organele de poliție și jandarmerie acționează pentru încheierea manifestării fără alte incidente.
  • În paralel, se desfășoară activități pentru identificarea persoanelor care sunt responsabile de încălcarea prevederilor legale.
  • Facem un apel la calm și solicităm tuturor participanților să coopereze cu jandarmii și să respecte îndrumările acestora.

 

 

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut