Precizare Ministerul Afacerilor Interne

Acțiunea jandarmilor a fost una legală, iar măsurile luate aseară în București au fost graduale, ca răspuns la escaladarea faptelor de violență. Ministrul Afacerilor Interne apreciază că manifestarea neautorizată de aseară a blocat o parte din arterele centrale ale Bucureștiului, afectând ordinea publică și siguranța cetățenilor, ceea ce a impus dispunerea unor măsuri de limitare a perimetrului de desfășurare a protestului.Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă poziția că aceste manifestări neautorizate trebuie să respecte principiul constituțional al neîncălcării drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni. Respectăm dreptul la liberă exprimare a oricărui cetățean, dar nu putem să nu constatăm că unii dintre aceia care invocă nerespectarea principiilor democratice sunt cei care încalcă, cu bună știință, normele legale, provocând forțele de ordine și incitând la violență.Niciodată violența nu trebuie să reprezinte o soluție pentru protestatari, și nici pentru forțele de ordine publică, care au ca principală misiune aplicarea fermă a legii și menținerea ordinii de drept.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut