În referire la o serie de declaraţii făcute de reprezentanţii unor formaţiuni politice în cursul zilei de 08.12.2009, cu privire la identitatea şi modul de exprimare a dreptului de vot de către unii cetăţeni români aflaţi în străinătate, facem următoarele precizări:1. Până în prezent, structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor nu au înregistrat solicitări ale partidelor politice sau organizaţiilor neguvernamentale cu privire la efectuarea de verificări în bazele de date aflate în administrarea MAI. Prin urmare, nu au fost comunicate nici un fel de date referitoare la eventuale coduri numerice personale sau alte date de identificare ale persoanelor înscrise în copiile de pe listele electorale permanente, listele suplimentare sau tabelele electorale de la nivelul secţiilor de votare speciale. Totodată, menţionăm că nici o organizaţie politică sau organizaţie neguvernamentală nu a solicitat şi nici nu a primit acceptul de a accesa date cu caracter personal din bazele de date, în vederea verificării identităţii persoanelor din categoria sus-menţionată.Orice fel de date şi informaţii cu privire la anumite persoane care şi-au exercitat dreptul de vot pot fi verificate ulterior datei de 15 decembrie a.c., după ce Autoritatea Electorală Permanentă se va pronunţa referitor la exactitatea datelor. În context, precizăm că numitul Ion Marin, menţionat în declaraţia de ieri, 08.12.2009, figurează decedat în baza de date de evidenţă a persoanelor, motiv pentru care acesta nu a fost înscris în copia de pe lista electorală permanentă, de la secţia de votare nr. 961, sector 5, mun. Bucureşti. Prin urmare, afirmaţiile vehiculate în mass-media nu se confirmă.2. În legătură cu afirmaţiile referitoare la modul de eliberare a actelor de identitate de către Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor din sectorul 3 al Capitalei, menţionăm că art.25 alin.(2) din Constituţia României, republicată, garantează fiecărui cetăţean „dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”, iar art.44 alin.(2) dispune că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Precizăm, de asemenea, faptul că, potrivit prevederilor art.26 alin.(1) din O.U.G. nr.97/2005, „domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală”, în sprijinul declaraţiei sale fiind necesar să prezinte unul din documentele prevăzute la art.27 din O.U.G. nr.97/2005.Referitor la emiterea actelor de identitate pentru persoanele domiciliate la unele din adresele menţionate în declaraţiile făcute în cursul zilei de ieri (str Chezăşiei nr. 11, str. Peleş nr. 8, str. Rodnei nr. 51, str. Frăsinetului nr. 27 şi str. Sebeş nr. 33), menţionăm că, în perioada 23.11-06.12.2009, nu s-a eliberat nici un document de identitate la vreuna din respectivele adrese. În ceea ce priveşte competenţele în domeniu, facem precizarea că serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor funcţionează în subordinea consiliilor locale şi au atribuţii pe linia primirii cererilor şi documentelor necesare, precum şi a eliberării actelor de identitate. 3. Cu privire la vehicularea pe canalele mass-media a unor date cu caracter personal, învederăm faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, „Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepţia prelucrarilor care vizează date din categoriile menţionate la art. 7 alin. (1), art. 8 şi 10, poate fi efectuată numai dacã persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare.”De asemenea, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul sau prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală.”Menţionăm că prelucrarea datelor cu caracter personal de către un operator sau de o persoană împuternicită de acesta, cu încălcarea prevederilor art. 4 – 10, constituie, potrivit dispoziţiilor art. 32, contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei.În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin (1) din Legea nr. 677/2001, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate investiga, din oficiu sau la primirea unei plângeri, orice încălcare a drepturilor persoanelor vizate, respectiv a obligaţiilor care revin operatorilor şi, după caz, persoanelor împuternicite, în cadrul efectuării prelucrărilor de date cu caracter personal, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate. În legătură cu aspectele sesizate la sectorul 3 al mun. Bucureşti, din dispoziţia conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Control şi Audit Intern împreună cu Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor au declanşat, în regim de urgenţă, o acţiune de cercetare a aspectelor în cauză, urmând ca la finalizarea verificărilor să se dispună măsurile legale ce se impun.