Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 4.535 de evenimente, 3.055 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.480 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 912 de posibile infracțiuni, peste 18% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, joi, s-au dispus măsuri preventive pentru 76 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 47 de autori în 30 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 170 de autori de infracțiuni care au săvârșit 183 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 29 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 493 de permise de conducere și au retras 277 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 7.925 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.5 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 68 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.251) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 53 pentru stingerea de incendii, 3 pentru descarcerare. Au fost emise 17 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.353 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 34.598 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 733 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42.9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.755 de mijloace de transport și 90.059 de persoane, dintre care 8.029 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut