Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Polițiștii desfășoară, astăzi, 23 iunie a.c., 13 acțiuni operative și 85 de percheziții în dosare penale care vizează combaterea faptelor ilegale din domeniile: investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și combaterea criminalității organizate.

Într-una dintre cauze, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș desfășoară 43 de percheziții, în 8 județe, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităților infracționale desfășurate de către suspecți, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.

Conform procedurilor, toate activitățile din această dimineață sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență și au intervenit la 4.536 de evenimente, 2.975 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.561 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 959 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, miercuri, s-au dispus măsuri preventive pentru 73 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 45 de autori în 47 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 169 de autori de infracțiuni care au săvârșit 166 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 29 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 511 permise de conducere și au retras 281 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 7.608 abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 176 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 715 sancțiuni contravenționale în valoare de 282.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.163) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 184 pentru stingerea de incendii şi 3 pentru descarcerare. Au fost emise 11 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.
De asemenea, polițiștii au salvat 2 persoane aflate în situații critice.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.358 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 42.096 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 440 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31.6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.546 de mijloace de transport și 93.360 de persoane, dintre care 12.521 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut