Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

În această dimineață, efective ale Poliției Române desfășoară, la nivel național, 25 de acțiuni operative și 214 percheziții domiciliare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale incidente criminalității organizate, criminalității economice, investigațiilor criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, ordinii publice și protecției animalelor.

În ultimele 24 de ore, personalul structurilor operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a intervenit la 3.932 de evenimente, dintre care 2.412 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.520 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 856 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

De asemenea, în cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 150 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 168 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 71 de persoane și au fost depistate 24 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii au constatat 11.488 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 3,5 milioane lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 340.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, reprezentanții IGSU au efectuat 144 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 15 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 479 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.500 lei.

Totodată, serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.228 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, luni, 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, 9 cetățeni ucraineni au depus cereri de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.335 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 72,8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.731 de mijloace de transport și 59.170 de persoane, dintre care 7.524 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut