În această dimineață, la nivel național, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 11 acțiuni operative și 43 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, investigații criminale și combaterea criminalității organizate.
În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.335 de evenimente, dintre care 2.748 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.587 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Miercuri, 6 aprilie a.c., la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 772 de posibile infracțiuni, peste 29 % dintre acestea fiind din oficiu.
Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor zilnice, în ultimele 24 de ore, au prins în flagrant 146 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 135 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 72 de persoane și au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional.
În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 55 de autori în 53 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 563 de permise de conducere și retrase 348 de certificate de înmatriculare.
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 10.000 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.
Miercuri, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 197 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 670 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 197.000 de lei.
Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.202 de persoane.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 7 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență. Totodată, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane aflate în situații critice.
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.338 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 3 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 75 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 17.711 de mijloace de transport și de 63.635 de persoane, dintre care 8.894 de cetățeni ucraineni.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE