Prins cu aproape 90.000 de ţigarete fără documente

În urma blocăriii în trafic a unui autoturism care iniţial nu a oprit la semnalul regulamentar, poliţiştii au depistat aproape 90.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina. / Din verificări a rezultat faptul că bărbatul care se afla la volan avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La data de 22 ianuarie a.c, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier în zona oraşului Comarnic, un agent de poliţie rutieră a efectuat semnal regulamentar pentru oprirea conducătorului unui autoturism care depăşise limita legală de viteză.Conducătorul auto a ignorat semnalul poliţistului şi a continuat deplasarea, accelerând şi efectuând depăşiri succesive ale autovehiculelor ce-l precedau.Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea lui, după mai mulţi kilometri de urmărire reuşindu-se, cu ajutorul unui alt echipaj de poliţie rutieră, blocarea lui pe o stradă adiacentă D.N. 1 .Suspectul a fost condus la sediul subunităţii de poliţie, unde a fost identificatca fiind B. Valentin, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud.În urma verificărilor efectuate, a rezultat că acesta posedă permis de conducere, însă are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de două luni.De asemenea, acesta figura ca fiind căutat de autorităţile poliţieneşti din Spania, pe teritoriul acestei ţări, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,primire de bunuri furate”.Trecând la verificarea interiorului autoturismului condus de suspect, poliţiştii au găsit 88.000 de ţigarete, provenite din Republica Moldova şi Ucraina, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prin ascunderea obiectului sau bunului impozabil sau taxabil, deţinerea de produse accizabile marcate necorespunzător în afara antrepozitului fiscal, şi conducerea pe drumul public al unui autovehicul, având permisul de conducere suspendat. Totodată, a fost luată măsura indisponibilizării ţigaretelor, precum şi a autoturismului folosit la săvârşirea infracţiunilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE- I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut