Prins cu cocaină în stomac

* Un cetăţean bulgar, care a introdus în ţară aproximativ un kilogram de cocaină ingerată, a fost depistat în flagrant delict în incinta Aeroportului Henri Coandă – Otopeni, de poliţişti de la D.C.C.O. – I.G.P.R. şi poliţişti de frontieră din cadrul P.P.F. Henri Coandă.* Poliţişti antidrog din cadrul Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.La data de 6 decembrie a.c., ofiţerii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, în urma cooperării cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria au stabilit faptul că, pe Aeroportul Internaţional Henry Coandă – Otopeni, urmează să sosească doi cetăţeni, despre care existau indicii că ar transporta droguri, disimulate în organism.În fapt, în cursul zilei de luni, la PTF-Aeroport Henri Coanda, s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din Republica Dominicană, via Frankfurt, doi cetăţeni bulgari, o femeie şi un bărbat, în vârstă de 42 şi 47 ani.După efectuarea formalităţilor de frontieră, o echipă formată din poliţişti de la D.C.C.O. – I.G.P.R. şi poliţişti de frontieră din cadrul P.P.F. Henri Coandă au efectuat un control asupra celor două persoane şi bagajelor acestora.Existând suspiciuni că aceştia transportă substanţe interzise în stomac, au fost conduşi către Biroul Vamal Otopeni Călători, unde s-au controlat bagajele celor doi. La controlul efectuat nu au fost depistate substanţe interzise la deţinere, motiv pentru care, aceştia au fost supuşi unui control cu raze X, cu aparatul aflat în dotarea Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportul Internaţional Henry Coandă. Astfel, în stomacul bărbatului s-au descoperit 90 de capsule de cocaină, în cantitate de aproximativ 10 grame fiecare. Ambii cetăţeni bulgari au fost preluaţi de către poliţiştii D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, în vederea continuării cercetărilor, fiind conduşi la Spitalul de Urgenţă ‘Floreasca’ pentru expertiza de specialitate a capsulelor. În baza probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, A. M., în vârstă de 47 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 143/2000. Procurorii D.I.I.C.O.T. au propus Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut