Prinşi în flagrant în timp ce încercau să comercializeze 700 gr cannabis

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, sub directa coordonarea a procurorului D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj şi cu sprijinul D.G.I.P.I., au prins în flagrant doi tineri din judeţul Maramureş în timp ce încercau să comercializeze aproximativ 700 gr de cannabis. Cei doi sunt reţinuţi şi cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de droguri de risc, fiind depuşi în arestul IPJ Cluj. Ieri, 24 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, lucrători din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, sub directa coordonare a procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, cu sprijinul D.G.I.P.I., au organizat o acţiune de prindere în flagrant, în zona de competenţă, a unor persoane despre care se deţineau date că intenţionează să comercializeze droguri de risc. Astfel, poliţiştii de frontieră au reţinut, într-o benzinărie din localitatea Leordina, judeţul Maramureş, doi tineri, P. I. de 24 ani şi S. P de 21 ani, ambii din judeţul Maramureş. Aceştia încercau să vândă aproximativ 700 gr cannabis dintr-un autoturism marca Land Rover, cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii. La apariţia poliţiştilor de frontieră, cei doi tineri au încercat să fugă, dar au fost imediat reţinuţi şi imobilizaţi. Totodată asupra numitului S. P. a fost găsită o armă de foc neletală, calibru de 9 mm, precum şi un încărcător ce conţinea un număr de 9 cartuşe cu bile, deţinute ilegal. Tinerii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de droguri de risc. Cantitatea de droguri, pistolul, încărcătorul şi cartuşele, precum şi autoturismul folosit de către cei doi tineri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Azi, procurorul de caz a emis pe numele celor doi maramureşeni ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, fiind depuşi în arestul IPJ Cluj. În continuare, se fac cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. ITPF Sighetu Marmaţiei


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut