Doi orădeni, suspectaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor că ar fi deţinut şi comercializat fără drept sute de haine, pantofi sport şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.La 30 iulie a.c., poliţiştii S.I.F. din cadrul I.P.J. Bihor au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de încălcarea legislaţiei, privind mărcile şi indicaţiile geografice. Orădeanul L.C., de 28 de ani, era bănuit de poliţişti că ar fi deţinut la domiciliul său, în vederea comercializării, produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri, purtând fără drept, însemnele unor mărci consacrate. Totodată, C.V., de 23 de ani, tot din Municipiul Oradea, era suspectat că ar fi fost principalul furnizor de marfă al suspectului.În urma percheziţiilor, poliţiştii S.I.F. au descoperit la domiciliile celor doi articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri, purtând însemnele unor mărci consacrate. Au fost ridicate 83 de treninguri, 43 de tricouri, 45 de pantaloni, 125 de perechi de pantofi sport, 42 de parfumuri, în valoare totală de peste 30.000 lei, toate fiind susceptibile a fi mărfuri contrafăcute.Bunurile erau comercializate la preţuri cuprinse între 50 şi 200 lei, fiind prezentate a fi mărfuri originale.În cauză urmează a fi efectuate constatări de către reprezentanţii legali ai mărcilor, aceştia urmând să stabilească dacă bunurile sunt contrafăcute şi să comunice valoarea totală a prejudiciul cauzat. Cercetările continuă cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 83 al. 2 din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE