Proiectul Civitas VREAU SĂ RĂMÂN SĂNĂTOS, derulat în rândul elevilor din București

Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.) a încheiat un accord de colaborare cu Colegiul Naţional “Ion Neculce” din Bucureşti, în scopul implementării, în parteneriat, a activităţilor specifice de organizare, susţinere, derulare şi promovare a Proiectului Civitas “Vreau să rămân sănătos. Proiect pentru prevenirea abuzului de substanţe psihoactive în rândul elevilor şi pentru promovarea abilităţilor de adaptare la mediu”.Proiectul se deruleză în intervalul 2 – 30 noiembrie a.c., şi are ca scop asumarea unui stil de viaţă sănătos de către elevi, în beneficiul propriu, dar şi al familiei şi al prietenilor.Grupul-ţintă include un număr de 480 de elevi din învăţământul preuniversitar, ca beneficiari direcţi ai proiectului, precum şi părinţii, tutorii şi alţi tineri din anturajul elevilor, ca beneficiari indirecţi (în total, 1440 de personae).Agenţia Naţională Antidrog, în calitate de partener, desfăşoară în cadrul proiectului, opt dezbateri (workshop-uri) în opt colegii şi licee din Bcureşti: Colegiul Naţional “Ion Neculce”, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Colegiul Naţional “Spiru Haret”, Colegiul Naţional “Matei Basarab”, Colegiul Naţional “Ion Creangă”, Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional “Elena Cuza” şi Colegiul Tehnologic “V. Harnaj”. Totodată, A.N.A. va primi vizita elevilor din cele opt colegii şi licee menţionate, ocazie cu care aceştia vor fi informaţi cu privire la istoricul şi activitatea Agenţiei şi vor viziona filmul documentar “Drogurile – viaţă pe contrasens”. De asemenea, elevii vor vizita şi centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog ale A.N.A. din Bucureşti. Principalele obiective ale proiectului vizează:- creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a elevilor din grupul-ţină, în vederea neînceperii consumului de droguri;- creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a elevilor din grupul-ţină, în vederea evitării transformării consumului experimental şi ocazional de tutun şi alcool în consum regulat;- dezvoltarea sentimentului de responsabilitate pentru propriile decizii şi alegerea unui stil de viaţă sănătos.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut