Proiectul Necenzurat, finalizat în sectorul 1 din Bucureşti

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sector 1 Bucureşti, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Sectorului 1, a implementat Proiectul naţional „NECENZURAT”. Proiectul s-a desfăşurat în perioada ianuarie – iunie 2016 şi a avut ca grup ţintă elevii cu vârste cuprinse între 12-14 ani din Liceul Teoretic ,,Alexandru Vlahuţă”. Aceştia au participat la 12 activităţi organizate în cadrul orelor de dirigenţie. Tematica proiectului a vizat dezvoltarea abilităţilor sociale: apartenenţa la grup, informarea corectă, exprimarea/comunicarea asertivă, rezolvarea problemelor şi petrecerea timpului liber.„NECENZURAT” a avut un impact pozitiv în rândul elevilor, fiind apreciate jocurile, atmosfera relaxantă, comunicarea liberă, faptul că au învăţat lucruri noi, informaţii utile şi educative, cum să se integreze într-un grup, colaborarea cu colegii, formatorii şi modul de susţinere a temelor, formatul şi informaţiile prezente în caietul elevului. A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut