Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii este partener al Taberei de Creaţie ,,Vara pe Uliţă”, proiect ce le oferă copiilor şansa să descopere tainele unor străvechi meşteşuguri. Poliţiştii vor purta discuţii cu copiii şi părinţii acestora şi le vor oferi recomandări, pentru a nu deveni victime ale unor fapte antisociale.Astăzi a avut loc deschiderea Taberei de Creaţie ,,Vara pe Uliţă”, ediţia a XXII-a, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti. Tabăra de creaţie se desfăşoară în perioada 7 iulie – 16 august a.c., şi le oferă copiilor şansa să descopere, în cadrul atelierelor de creaţie, tainele unor străvechi meşteşuguri (olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile şi vegetale, pictură naivă, păpuşi, prelucrarea pielii).Proiectul este iniţiat de Muzeul Satului, iar Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – I.G.P.R. va oganiza sesiuni de informare şi activităţi interactive, ce vizează pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a copiilor. Astfel, pe parcursul derulării taberei, poliţiştii vor purta, în fiecare zi de marţi, în intervalul orar 12.00 – 13.00, discuţii cu copiii şi părinţii acestora, pe teme referitoare la prevenirea dispariţiilor de minori, siguranţa pe internet şi siguranţa copiilor în spaţiile publice. De asemenea, pe parcursul taberei, poliţiştii vor aborda teme legate de normele de conduită socială, le vor adresa recomandări celor prezenţi, vor organiza jocuri şi concursuri pe teme preventive şi vor prezenta spoturi şi filme tematice.Informaţii de background: În cadrul taberei sunt organizate următoarele ateliere de creaţie: Ateliere de creaţie populară: olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile şi vegetale, pictură naivă, păpuşi, prelucrarea pielii. Ateliere de desen – pictură, foto, teatru, teatru de păpuşi.Activităţile au loc de luni până vineri, timp de 6 saptămâni, în module de câte o săptămână, între orele 10.00 – 14.00, în ambianţa gospodăriilor din Muzeul Satului. Vor fi de asemenea organizate momente artistice şi de divertisment pentru copii (spectacole de dans, teatru, muzică), precum şi activităţi de educaţie preventivă şi civică. Programul Taberei de creaţie: 7 iulie – 16 august 2014, luni – vineri: 10.00 – 14.00 Module cu durata de o săptămânăMODUL I: 7 – 11 iulie MODUL II: 14 – 18 iulie MODUL III: 21 – 25 iulie MODUL IV: 28 iulie – 1 august MODUL V: 4 – 8 augustMODUL VI: 11 – 15 august 16 august – Expoziţia copiilor şi Încheierea Taberei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice