Promovarea oportunităţilor de angajare ale persoanelor vulnerabile din regiunea Nord-Est

Agenţia Naţională Antidrog va organiza, în zilele de 5 şi 6 mai 2015, în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău, o serie de evenimente de informare cu privire la oportunităţile de angajare a persoanelor vulnerabile din zona Nord-Est. Evenimentele au loc în cadrul proiectului „Egalitate pe piaţa muncii! – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile” şi au ca obiectiv informarea participanţilor despre cursurile de calificare disponibile în cadrul proiectului şi despre modalităţile de sprijin pentru angajarea acestora. Sunt aşteptaţi să participe angajatori, reprezentanţi ai unităţilor protejate, factori de decizie locali, precum şi beneficiari ai proiectului. Aceste activităţi îşi propun să reunească factori de decizie în procesul de angajare, reprezentanţi ai instituţiilor publice relevante în domeniu şi persoane din grupurile vulnerabile vizate în proiect: persoane de etnie romă, persoane cu dizabilităţi, persoane dependente şi foste dependente de substanţe interzise sau tineri de peste 18 ani care au părăsit sistemul de protecţie a copilului, în scopul facilitării reintegrării acestora pe piaţa muncii. Marţi, 5 mai 2015, ora 10.00, va avea loc, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău, un seminar interactiv moderat de actriţa Romina Boldaşu. Cu ajutorul tehnicilor teatrale, moderatorul va evidenţia principalele probleme cu care se confruntă persoanele vulnerabile la angajare. La eveniment, sunt invitaţi angajatori şi reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în consilierea şi angajarea persoanelor din grupurile vulnerabile. Miercuri, 6 mai 2015, ora 10.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău, va fi organizat cel de-al doilea eveniment de informare, respectiv o masă rotundă pentru promovarea principiilor de egalitate de şanse în rândul angajatorilor şi ONG-urilor din judeţul Bacău. La eveniment, au confirmat participarea reprezentanţi ai DGASPC Bacău, ai Fundaţiei pentru Sprijin Comunitar şi angajatori. Evenimentul va fi moderat de Didona Platon, expert formare în cadrul Asociaţiei “Institutul Român pentru Educaţie şi Incluziune Socială”.DESPRE PROIECT: Proiectul îşi propune să încurajeze angajatorii din diverse domenii de activitate, să integreze în echipele profesionale persoane aparţinând grupurilor de etnie romă, celor cu dizabilităţi şi persoanelor dependente de droguri. Pentru atingerea acestui obiectiv, proiectul vizează calificarea unui număr de 700 persoane din categoriile vulnerabile. Beneficiarul proiectului este Agenţia Naţională Antidrog, in parteneriat cu : Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti (DGASPC S1), Romani Criss – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, Fundaţia de Sprijin Comunitar, Asociaţia TRANSCENA, Arhiepiscopia Tomisului, Agenţia Naţională pentru Romi, LOOP Operations şi Faxmedia Consulting. Pentru mai multe detalii despre desfăşurarea evenimentelor, ne puteţi contacta pe adresa de email bianca.preda@faxmedia.ro sau la telefon 0743.078.803.Agenția Națională Antidrog


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut