332 de infractori prinşi, dintre care 27 reţinuţi şi 21 arestaţi, 34 de persoane urmărite depistate, 21 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare, 89 de conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice la volan şi 1.687 care au depăşit viteza legală de deplasare – bilanţul activităţilor desfăşurate în cursul zilei de ieri, în cadrul acţiunii organizate, la nivel naţional, în sistem integrat, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.În perioada 19-21 noiembrie a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratelor de Poliţie Judeţene se desfăşoară acţiuni în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional. Structurile teritoriale de poliţie acţionează pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, combaterea criminalităţii organizate şi intervenţie rapidă acţionează pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi a evaziunii fiscale sub toate formele de manifestare a acesteia. În cursul zilei de ieri, aproximativ 9.000 de poliţişti au acţionat în scopul surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale. Au fost prinşi 332 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 27 reţinuţi şi 21 arestaţi, au fost depistate 34 de persoane urmărite la nivel naţional şi au fost puse în aplicare 21 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Au fost efectuate 915 filtre, au fost verificate peste 3.800 de autovehicule şi au fost efectuate 24 de percheziţii domiciliare.Poliţiştii au depistat 6 autoturisme semnalate ca fiind sustrase şi au constatat 483 de infracţiuni, dintre care 170 judiciare, 104 economico financiare, 175 infracţiuni la regimul circulaţiei şi 34 alte genuri de infracţiuni. Totodată, poliţiştii au sancţionat peste 1.500 de abateri de la normele privind convieţuirea socială, conform Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi s-au confiscat bunuri în valoare de 2.722.511 lei .Ca urmare a controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au depistat 89 de conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1.687 care au depăşit viteza legală de deplasare. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 341 de permise şi au fost retrase 225 de certificate de înmatriculare.Exemple: Brăila/ Urmărit naţional prinsÎn urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri şi Postul de Poliţie Cireşu, a fost depistat pe raza satului Vultureni, D. Titel, de 36 ani, urmărit la nivel naţional, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Brăila.Ialomiţa/ Transport material lemnos fără documentePoliţiştii au depistat în Municipiul Feteşti un bărbat de 44 ani, în timp ce transporta cantitatea de 1,8 tone lemn de foc, fără a avea asupra sa aviz de însoţire a mărfii. A fost sancţionat contravenţional conform art. 19 din Legea 171/2010, cu suma de 2.000 lei, iar cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Ocolului Silvic Feteşti.Mehedinţi /Transport cereale fără documentePe DJ 564, în localitatea Pătulele, a fost depistat de către poliţişti, un bărbat de 31 ani, din Oraşul Vulcan, Judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autotren al unei societăţi comerciale, încărcat cu 17 tone porumb boabe, fără a deţine documente legale de provenienţă.S-a luat măsura sancţionării societăţii comerciale conform art.14 lit. e din O.G. 12/2006 modificată, cu amendă în sumă de 3.000 lei, fiind dispusă totodată confiscarea porumbului boabe şi a mijlocului de transport. Valoarea bunurilor confiscate este de 1.015.000 lei.Prahova / Conducere fără permisUn bărbat de 38 de ani, din Municipiul Ploieşti, a fost depistat conducând pe D.J.147, în Comuna Drăgăneşti, un autoturism marca ,,BMW” fără să posede permis de conducere. Totodată, în urma verificării seriei de şasiu poansonată pe autovehicul a reieşit că era neconformă cu cea din fişa autovehiculului, la numărul respectiv figurând un altul. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.Bihor / PercheziţiiLa data de 19.11.2010, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele a trei suspecţi, fiind identificate şi ridicate mai multe produse de îmbrăcăminte şi parfumuri purtând însemnele unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 25.000 lei. Bunurile ridicate urmează a fi examinate de titularii de drepturi.Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, în sarcina acestora fiind reţinut că, pun în circulaţie produse de îmbrăcăminte şi parfumuri, purtând fără drept, însemnele unor mărci cunoscute, care sunt oferite spre comercializare de la domiciliul acestora.Suceava / Falsificare documentePoliţiştii au identificat o administratoare de societate comercială cu obiect de activitate prelucrarea şi comercializarea lemnului, din Judeţul Suceava, suspectată că a falsificat 72 de documente fiscale cu regim special privind achiziţia cantităţii de 747,93 m.c. lemn de lucru răşinoase, în scopul înregistrării acestora în evidenţa contabilă a societăţii pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual şi uz de fals.Argeş / Contrabandă ţigăriOfiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 1 Politie Piteşti, au identificat un bărbat care transporta pe raza Municipiului Piteşti, 10.000 de ţigarete fără timbru. În cauză s-a întocmit dosar penal conform art. 2961 lit. 1, din L.571/2003, mod. prin O.U.G.54/2010.Braşov / FlagrantO echipă formată din poliţist şi jandarm, aflată în patrulare a surprins în flagrant, pe o stradă din Municipiul Braşov, un tânăr de 18 ani, din Braşov care sub pretextul efectuării unei convorbiri telefonice a sustras un telefon, de la un alt tânăr de 23 de ani.Faţă de suspect s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu propunere de arestare preventivă.Galaţi / Neplată accize alcoolÎn urma verificărilor efectuate de poliţişti, împreună cu inspectori din cadrul D.J.A.O.V. Galaţi, a fost identificată cantitatea de 18.240 litri băuturi alcoolice pentru care o societate comercială din Galaţi nu a putut face dovada plăţii accizei. S-a luat măsura sancţionării cu o amendă de 20.000 lei conform OUG 92/2003 şi s-a confiscat întreaga cantitate de băuturi alcoolice.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.