În perioada 11-13 noiembrie a.c., sub cordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratelor de Poliţie Judeţene se desfăşoară acţiuni în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional.430 de suspecţi de infracţiuni prinşi, 41 de urmăriţi depistaţi şi peste 80 de percheziţii domiciliare efectuate – acestea sunt doar câteva dintre rezultatea poliţiştilor din întreaga ţară, în prima zi de la demararea acţiunii.Poliţişti din cadrul structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, combaterea criminalităţii organizate şi intervenţie rapidă acţionează pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi a evaziunii fiscale sub toate formele de manifestare a acesteia.Cei aproximativ 10.000 de poliţişti angrenaţi în prima zi au acţionat în scopul surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 551 de infracţiuni, dintre care 195 judiciare, 177 economico-financiare (48 la Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, 12 la Legea 571/2003 privind Codul fiscal, 13 la Legea 86/2006 privind Codul vamal al României) şi 141 infracţiuni la regimul circulaţiei.Poliţiştii au prins 430 de suspecţi de infracţiuni (75 reţinuţi şi 18 arestaţi) şi 41 de urmăriţi şi au pus în aplicare 28 de mandate de executarea a pedepsei cu închisoarea.Poliţiştii au controlat 2.863 de unităţi comerciale, 139 transportatori de valori, au efectuat 230 de testări la modul de intervenţie a societăţilor de pază şi 84 de percheziţii domiciliare, fiind confiscate totodată bunuri în valoare de peste 800.000 de lei.Au fost instituite 992 de filtre atât pe raza comunelor precum şi la intrările/ieşirile în/din localităţile urbane, în scopul depistării şi identificării persoanelor suspecte şi a mijloacelor de transport folosite în activităţile infracţionale.Au fost verificate peste 4.000 de autovehicule, depistându-se astfel 13 maşini ce figurau ca furate.Poliţiştii au aplicat 1.647 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 736 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 245 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor bunurilor valorilor şi protecţia persoanelor şi 96 pentru consum de alcool şi 2.161 pentru viteză. Poliţiştii rutieri au reţinut 389 de permise de conducere şi au retras 276 de certificate de înmatriculare.Exemple:I.P.J. GorjPoliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au reuşit să probeze activitatea infracţională a lui S. Constantin, de 31 de ani, din comuna Bâlteni, care în noaptea de 25 spre 26 septembrie a.c., a pătruns prin efracţie într-un local, de unde a sustras bunuri şi bani în valoare de 10.000 de lei. Din cercetări a reieşit că bărbatul este suspect şi de furtul, în noaptea de 8 spre 9 iunie a.c., dintr-un alt local, de unde a sustras bunuri şi bani în valoare de 7.000 de lei. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu cu propunere de arestare preventivă.I.P.J. DoljPoliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Secţiei 5 Poliţie Craiova, au depistat în municipiul Craiova pe F. Vigi, 35 de ani, din Craiova, urmărit internaţional de autorităţile judiciare germane, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni informatice comise în anul 2010, fiind emis împotriva sa mandat european de arestare. Cel în cauză a fost condus la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reţinerea pentru 24 ore şi urmează a fi prezentat instanţei competente pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.I.P.J. BacăuÎn urma valorificării unor informaţii deţinute, au fost identificate şi oprite în trafic pe DN 2, două mijloace de transport aparţinând unei societăţi comerciale din judeţul Teleorman, în timp ce transportau 50 tone porumb boabe, fără documente legale de însoţire a mărfii. S-a stabilit că marfa a fost încărcată de la o altă societate comercială din Mirceşti, al cărui administrator a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 de lei, conform O.U.G. nr. 12/2006 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din cereale. Cerealele, în valoare de 32.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării. I.P.J. NeamţLa data de 11 noiembrie a.c., la ora 00.20, Poliţia Municipiului Piatra Neamţ a fost sesizată telefonic despre faptul că pe o strada din municipiul Piatra Neamţ se execută lucrări la reţeaua subterană a unei societăţi de telefonie fixă, de către o echipă de muncitori ce pare a fi suspectă. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de siguranţă publică, care i-a identificat pe suspecţi. Aceştia purtau echipament de protecţie reflectorizant şi au declarat că sunt angajaţi la firma de telefonie şi desemnaţi pentru a efectua lucrări. În lipsa autorizaţiei de executare a lucrărilor, cei în cauză au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ unde, din cercetările efectuate s-a stabilit că nu erau angajaţi la nicio firmă şi acţionau cu intenţia de a sustrage cablu cu fibră optică, în zonă fiind identificat un element de cablu secţionat care urma a fi extras cu ajutorul autoutilitarei dotate cu şufă. V. Cristian a fost arestat preventiv 29 de zile, iar pentru ceilalţi s-a dispus cercetarea în stare de libertate şi măsura de a nu părăsi localitatea.I.P.J. ArgeşPoliţişti ai Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat verificări la o societate comercială din oraşul Costeşti, constantându-se că, în cadrul firmei se deţin şi se utilizează substanţe chimice şi periculoase fară drept. În cauză s-a înregistrat dosar de cercetare penală privind-o pe V. Gabriela, de 33 de ani, din Piteşti, pentru nerespectarea prevederilor articolului 24 ind. 1 din Legea 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.De asemenea, au fost identificate trei societăţi comerciale care desfăşurau activităţi de transport deşeuri şi substanţe periculoase, urmând a fi verificate pe linia respectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.I.P.J. TimişÎn urma activităţilor specifice desfăşurate pe linia combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor, ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, ai Poliţiei oraşului Jimbolia şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare Timiş, au oprit în trafic două autotractoare cu remorcă, încarcate cu porumb boabe. Din documentele prezentate poliţiştilor a rezultat că marfa a fost achiziţionată de o firmă din Slobozia, de la o societate comercială din Bucureşti, fara a deţine contract de vânzare – cumpărare şi factură fiscală de însoţire a mărfii conform O.U.G. 12/2006.Garda Financiara a dispus sancţionarea contravenţională a firmei transportatoare pentru transport, dispunandu-se confiscarea a peste 71.200 kilograme de porumb boabe. I.P.J. BuzăuÎn cadrul acţiunii pe DJ. 203 K, în comuna Sageata, a fost depistat un autoturism marca FORD MONDEO înmatriculat în Ungaria şi condus de un tânăr de 26 de ani, din Municipiul Câmpina, Judeţul Prahova.În urma verificării autoturismului, s-a constatat că acesta figurează furat din Ungaria la data de 11.05.2009, fiind pus în urmărire internaţională la data de 18.11.2009. Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.