Recepția primelor autopompe-cisternă cu capacitate de 3.000 litri stingerea incendiilor de pădure

Astăzi, 3 februarie, în prezența domnului Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, a domnului Barna Tánczos, Ministrul Mediului, și a secretatului de stat în MAI, domnul Raed Arafat, a avut loc recepția de către Inspectorul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a primelor zece autospeciale destinate, în special, pentru intervenția la incendiile de pădure.

Achiziția autospecialelor este prevăzută în proiectul “VIZIUNE 2020 – Programul Operațional Infrastructură Mare”, care prevede dotarea IGSU cu 30 de astfel de mijloace de intervenție.
Primele autospeciale au fost distribuite în funcție de suprafața fondului forestier, precum și de cazuistica înregistrată la nivel național, către inspectoratele pentru situații de urgență din județele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Sălaj, Cluj și Maramureș.

Cu această ocazie, Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, le-a urat pompierilor mult succes în misiunile viitoare și le-a mulțumit pentru dăruirea de care dau permanent dovadă, precum și pentru profesionalismul cu care intervin ori de câte ori sunt solicitați.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că în perioada următoare va fi finalizat procesul de recepție al autopompelor, urmând ca și alte 20 de județe să beneficieze de astfel de dotări.

Autospecialele dispun de o mobilitate ridicată în zonele greu accesibile (capacitate off-road și trancțiune 4×4), iar dotarea acestora permite alimentarea cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj mai ales atunci când intervenția se desfășoară în locuri fără alte surse de apă.
Proiectul „Viziune 2020” este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, prin care 682 de milioane de euro din fonduri europene sunt alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În perioada următoare, 44 de unități subordonate IGSU, 7 unități ce țin de Inspectoratul General de Aviație din cadrul MAI și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) vor beneficia de echipamente care vor asigura scăderea timpului de răspuns de la 13,50 minute cât era în 2018 la 12,06 minute datorită performanțelor tehnice superioare, dar și a eficientizării modului de gestionare a intervențiilor.

De asemenea, prin proiect se va achiziționa și o clădire ce va fi adaptată necesităților pentru crearea Centrului Național de Răspuns la Dezastre (CNRD). Astfel, se va putea asigura un răspuns coordonat și o gestionare operațională la nivel național a situațiilor de urgență.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Operațiunea ,,Ghost Guns”, 131 de percheziții în București și șase județe. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut