Recomandări pentru perioada de valabilitate a codului galben de ger

Recomandări pentru perioada de valabilitate a codului galben de gerÎn intervalul 12-14 februarie a.c., vremea se menține deosebit de geroasă în Moldova, Muntenia, Oltenia şi estul Transilvaniei. Temperaturile diurne vor fi negative, iar dimineața şi noaptea va fi ger: maximele vor fi cuprinse, în general, între -7 şi -3 grade, iar minimele se vor situa între -20 şi -10 grade, izolat mai coborâte.În acest context, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, a transmis reprezentanților comitetelor pentru situații de urgență din județele vizate de atenționarea de cod galben să monitorizeze cu atenție situația, să colaboreze îndeaproape cu toate instituțiile pentru a preveni situațiile de risc pentru populație. Echipajele de la Serviciile de Ambulanţă, în colaborare cu Poliţia și Jandarmeria, trebuie să identifice toate persoanele fără adăpost şi să le transporte la centrele de cazare amenajate de autorități. De asemenea, unităţile de primiri urgenţe au obligaţia de a primi persoanele fără adăpost care se prezintă la acestea, chiar dacă nu au nevoie de asistenţă medicală imediată, urmând să contacteze echipajele de ambulanţă care vor transporta acele persoane la adăposturile amenajate.Totodată, reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI recomandă cetățenilor să evite petrecerea unui timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diverse afecțiuni, să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată, iar orice situație de risc să fie sesizată la numărul unic de urgență 112.Conform monitorizării realizate de Centrul Național de Conducere Integrată de la nivelul MAI, de la debutul avertizării de vreme geroasă, nu au fost semnalate evenimente de natură să pună în pericol viața oamenilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut