Reorganizarea Poliţiei de Frontieră Române

La data de 15.12.2011, a intrat în vigoare Legea 280 din 7 decembrie 2011 care vizează o serie de măsuri privind reorganizarea Poliţiei de Frontieră Române. Noua structură a Poliţiei de Frontieră va permite coordonarea unitară a activităţilor specifice derulate, asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera terestră, maritimă şi fluviala, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de responsabilitate, precum şi respectarea regimului juridic al frontierei de stat. Reorganizarea Poliţiei de Frontieră are ca scop principal întărirea structurilor operative de execuţie, în urma aplicării acesteia fiind reduse 25 de funcţii de conducere. Totodată, au fost ajustate structurile suport, fiind realizată o reducere a personalului care încadra astfel de structuri cu aproximativ 12 %. Astfel, prin actul normativ amintit, la nivelul fiecărei frontiere cu statul vecin, se creează inspectorate teritoriale ale P.F.R., iar la nivelul judeţelor Tulcea şi Constanţa, se înfiinţează Garda de Coastă, astfel : 1. La frontiera cu R. Moldova – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi 2. La frontiera cu Bulgaria, pe Dunăre – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu 3. La frontiera cu Serbia – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara 4. La frontiera cu Ungaria – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea5. La frontiera cu Ucraina – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei6. La frontiera maritimă, Delta Dunării, Dunărea interioară şi frontiera de uscat cu Bulgaria – Garda de Coastă. În cadrul inspectoratelor teritoriale şi a Gărzii de Coastă vor funcţiona servicii teritoriale P.F., sectoare P.F. şi grupuri de nave, toate fiind structuri operative menite a asigura un înalt nivel de supraveghere şi control a frontierei de stat, respectiv a preveni şi combate mult mai eficient migraţia ilegală şi infracţionalitatea transfrontalieră în zonele de competenţă. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră va fi structura subordonată I.G.P.F. cu personalitate juridică şi calitate de ordonator terţiar de credite, rolul său fiind de : – coordonare, control şi răspundere pentru întreaga activitate a structurilor subordonate cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat.- implementarea unitară a Concepţiei Poliţiei de Frontieră Române cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, a prevederilor Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului CE nr. 562/2006 şi a celorlalte acte normative incidente naţionale şi europene.- dispunerea eficientă a forţelor, echipamentelor şi mijloacelor de mobilitate deţinute, în funcţie de situaţia operativă existentă de la nivelul unei frontiere şi analizele de risc.- cooperarea eficientă cu instituţia similară din statul vecin, în baza documentelor bilaterale de colaborare încheiate. – gestionarea, din punct de vedere al resurselor umane, logistic şi financiar, a activităţii structurii. Serviciile teritoriale al poliţiei de frontieră, subordonate inspectoratelor teritoriale, vor funcţiona în judeţele de frontieră, principalele atribuţii fiind: – organizarea şi desfăşurarea de acţiuni – independent sau împreună cu organele de cooperare de pe raza judeţului – în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere (implementarea Filtrului IV al S.I.S.F)- desfăşurarea de acţiuni informativ-operative, de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise migraţiei ilegale şi criminalităţii organizate transfrontaliere;- la solicitarea sectoarelor de pe raza judeţului, desfăşurarea de acţiuni de sprijin pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei, în scopul prevenirii încălcării legislaţiei specifice.Ca urmare a reorganizării au fost întreprinse demersurile legale pentru împuternicirea unor ofiţeri care să asigure conducerea inspectoratelor teritoriale, până la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor, după cum urmează:- Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – comisar şef de poliţie Ştefan Alexa- Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – comisar şef de poliţie Marius Dan Popara- Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – chestor de poliţie Ioan Handra – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – comisar şef de poliţie Iancu Nicolae- Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmatiei – comisar şef de poliţie Liviu Bute – Garda de Coastă – comisar şef de poliţie Radu DumitruÎn perioada următoare, fiecare structură teritorială va face o analiză a posturilor existente, urmând să facă demersurile, în condiţiile legii şi a dispoziţiilor interne, de ocupare a acestora cu personalul avut la dispoziţie, printr-o evaluare profesională, în funcţie de specificul fiecarui post, precum şi opţiunea şi specializarea fiecărui lucrător. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice [filename=harta_reorganizare_PFR.jpg] [filesize=harta_reorganizare_PFR.jpg] Nr. desc.: [downloads=harta_reorganizare_PFR.jpg]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut