Reţea specializată în prostituţie şi proxenetism, destructurată

Doi bărbaţi, suspectaţi de proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală, au fost reţinuţi de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, iar alte 6 tinere sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie. În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au efectuat două percheziţii, în municipiul Sibiu, la locuinţele mai multor persoane suspectate de prostituţie şi proxenetism. În urma activităţilor desfăşurate şi a informaţiilor obţinute, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit faptul că o reţea de proxeneţi, formată din trei persoane (doi bărbaţi şi o femeie) au determinat, în perioada 2009-2012, mai multe persoane de sex feminin, să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau să presteze servicii de escortă, în schimbul unor sume de bani. Clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri apărute în mediul on-line şi al saloanelor de masaj, iar raporturile sexuale se consumau la domiciliile proxeneţilor. Tarifele variau între 150 de lei şi 100 de euro. De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o parte dintre prostituate au fost determinate să se prostitueze în Germania, banii obţinuţi în urma serviciilor fiind trimişi proxeneţilor prin transfer bancar. În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore a doi dintre proxeneţi, respectiv persoanele de sex masculin, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Persoana de sex feminin cercetată pentru proxenetism avea dublă calitate, desfăşurând şi activităţi de prostituţie.Totodată, pe numele celor şase prostituate identificate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au întocmit dosare penale. În urma percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi 352 petarde din clasa I. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării şi confiscării, iar cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995 şi nerespectare a regimului materiilor explozive, faptă prevăzută şi pedepsită de 280 alin. 1 Cod Penal.Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de prostituţie, proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a reţelei. Imagini video se gasec pe site-ul www.politiaromana.roCentrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut