Reţea specializată în skimming, destructurată

Cinci persoane sunt suspectate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au confecţionat dispozitive de tip skimming pe care intenţionau să le transporte în Franţa, în vederea exploatării. Suspecţii au fost arestaţi. Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, D.G.P.M.B. – S. A. S., I.P.J. Dolj – S. A. S. şi beneficiind de suportul tehnic al D.I.P.I., au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de skimming . Astfel, la data de 1mai a.c., au fost depistaţi în flagrant, în Bucureşti, B. M., de 34 de ani, A. F., de 34 de ambii din Bucureşti, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi suspecţi urmau să plece în Franţa cu autocarul, pentru a monta aparatură de skimming pe bancomate. În urma controlului bagajelor, a fost identificată şi ridicată în vederea cercetărilor aparatură de skimming, ce era disimulată în bagaje, respectiv în obiectele de îmbrăcăminte.În continuarea activităţilor, poliţiştii au efectuat simultan şapte percheziţii domiciliare, dintre care patru pe raza municipiului Bucureşti şi trei pe raza municipiului Craiova, judeţul Dolj, la domiciliile membrilor grupului infracţional.Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor dispozitive tip skimming, respectiv opt „guri de bancomat”, patru baghete modificate, circuite electronice, componente artizanale, minicamere video disimulate şi încărcătoare adaptate artizanal, un laptop, trei hard – disk-uri, 267CD/DVD, opt telefoane mobile,19 SIM-uri, 5 carduri cu bandă magnetic şi 4 carduri de memorie.În fapt, s-a stabilit faptul că, în perioada februarie – mai 2013, membrii grupului au confecţionat dispozitive de tip skimming pe care intenţionau să le transporte în Franţa, în vederea exploatării.La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au fost conduşi, în vederea audierii, cei doi suspecţi împreună cu alţi trei membri ai grupului infracţional organizat, respectiv O.L., de 31 de ani, din municipiul Bucureşti şi S. S., de 32 de ani şi T.A.I., de 32 de ani, ambii din municipiul Craiova, judeţul Dolj.La data de 1.mai a.c., suspecţii au fost prezentaţi judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate şi vânzarea, importul sau distribuirea de dispozitive, programe informatice, parole ori coduri de acces, în scopul săvârşirii de infracţiuni.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut