Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj efectuează cercetări privind activitatea infracţională a unui administrator de firmă, M.O., de 40 de ani. În fapt, acesta a fost arestat la data de 20 septembrie a.c., pentru de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune. În continuarea cercetărilor, efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, poliţiştii au stabilit că L.B., de 47 de ani, din Bucureşti, în calitate de împuternicită a societăţii comerciale administrată de M.O., a achiziţionat mărfuri în valoare de 280.000 de lei, pentru plata cărora a emis file CEC fără a avea disponibil în cont.Tranzacţiile frauduloase au fost derulate în perioada martie-aprilie 2009, când suspecta a indus în eroare reprezentanţi a două firme din judeţul Maramureş şi municipiul Bucureşti.Poliţiştii de investigare a fraudelor brăileni au reţinut-o pe suspectă pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, urmând ca astăzi, 23 septembrie, să o prezinte Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă. Reamintim faptul că, la data de 20 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au reţinut pe M.O., de 40 de ani, din judeţul Gorj, suspectat de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune, care se sustrăgea urmăririi penale.Acesta era căutat de poliţişti pentru că, în calitate de administrator de societate comercială, în perioada anilor 2009-2010 a efectuat achiziţii intracomunitare de animale şi cereale, fără a evidenţia în contabilitate operaţiunile comerciale desfăşurate. Astfel, acesta s-a sustras de la plata TVA-ului şi a impozitului pe venit, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind estimat la 397.000 de lei.De asemenea, cel în cauză este suspectat că în aceeaşi perioadă a indus în eroare doi agenţi economici, în urma achiziţionării de produse din carne, precum şi reprezentanţii unei societăţi de leasing, în sensul că a emis instrumente de plată fără a avea disponibil în cont, prejudiciul cauzat fiind de 452.000 de lei.Poliţiştii l-au reţinut pe suspect pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în seara zilei de 20 septembrie a.c., fiind prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, respectiv Tribunalului Gorj, instanţa de judecată a emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice