Reţinuţi pentru furt şi tentativă de furt din auto

Mai mulţi suspecţi de furt de roţi ale unor autoturisme, respectiv tentativă de furt din auto au fost prinşi de poliţiştii din Bucureşti, fiind cercetaţi în stare de reţinere.La data de 25 ianuarie 2012, poliţişti din cadrul Secţiei 12 – Biroul de Investigaţii Criminale Bucureşti i-au identificat şi depistat pe O. Robert de 22 de ani, P. Alexandru de 22 de ani şi M. Gheorghe de 18 ani, toţi din Bucureşti, ca fiind suspecţii a două furturi din autoturisme. Cei trei sunt suspectaţi că, în noaptea de 01/02.11.2011, respectiv, în seara zilei de 07.11.2011, au sustras, prin demontare, câte două roţi de la două autoturisme, parcate. Bunurile sustrase au fost vândute lui B. Dănuţ, de 39 de ani, din Bucureşti. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 12, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, cu cei patru în stare de reţinere.• La data de 25 ianuarie 2012, în jurul orei 21.45, poliţişti din cadrul Secţiei 9 au fost îndrumaţi prin Dispeceratul 112 să se deplaseze pe o stradă din sectorul 2, unde o persoană încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism. Deplasându-se cu operativitate, poliţiştii l-au prins în flagrant pe N. Robert, de 23 de ani, cunoscut cu antecedente penale, care prin forţarea butucului portierei stânga faţă, a încercat să sustragă bunuri din interiorul unui autoturism, ce se afla parcat.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 9, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut