Miercuri, 18 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 11 Poliție au pus în aplicare 9 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data 26 august 2024, Secția 11 Poliție a fost sesizată, în jurul orei 16.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 3, are loc o altercație fizică între mai multe persoane.
De asemenea, în timpul conflictului, ar fi fost folosite mai multe obiecte contondente, iar prin săvârșirea acestor fapte în public, în prezența mai multor persoane, și prin avarierea autoturismelor aflate în zonă, a fost tulburată grav ordinea și liniștea publică.
Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, au identificat toate persoanele implicate în eveniment, acestea fiind conduse la audieri, în vederea stabilirii situației de fapt.
Ulterior, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că divergențele ar fi pornit de la un conflict mai vechi, între două familii, în cauză fiind identificate trei femei, cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani și 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 46 de ani.
Astfel, la data de 18 septembrie 2024, au fost puse în aplicare nouă mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, acestea fiind depistate și conduse la audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 46 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, față de 8 persoane, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și instigare la infracțiunile menționate.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.