Reținuți pentru trafic de droguri de risc și mare risc

La data de 5 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane (o femeie de cetățenie străină și un cetățean român), bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, la data de 5 mai, cei doi au fost reținuți în urma a două acțiuni succesive, la intrarea, respectiv în incinta spațiului de desfășurare a unui festival de muzică din stațiunea Mamaia. Cele două persoane au fost prinse în timp ce deţineau în vederea vânzării diferite cantități de MDMA (drog de mare risc), substanţă cristalină 4 – CMC (drog de mare risc), ketamină (drog de risc) şi 2 – MMC (substanţă psihoactivă).

La data de 6 mai a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut