Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat o întâlnire cu specialiști, practicieni și reprezentanţi instituţionali din domeniul medical și social, furnizori de servicii sau insttuții implicate în colectarea datelor privind bolile infecțioase asociate consumului de droguri, fundament al politicilor în domeniu, scopul reuniunii fiind acela de a dezvolta sistemul de colectare a datelor.Anual, pe baza datelor furnizate de toate instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în domeniu, Agenţia Naţională Antidrog întocmeşte Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România, pe care îl înaintează, prin Ministerul Afacerilor Interne, Guvernului României şi organismelor internaţionale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convenţiilor internaţionale, în conformitate cu acordurile ratificate de ţara noastră.Printre indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor, utilizați la nivel european pentru monitorizarea consecințelor și corelațiilor consumului de droguri asupra sănătății, se numără și indicatorul ”Boli infecțioase asociate consumului de droguri”. În acest sens, Agenţia Naţională Antidrog a organizat astăzi, 6 noiembrie a.c., un seminar având ca obiectiv evaluarea situației actuale privind monitorizarea și perspectivele de dezvoltare ale acestui indicator.În cuvântul de deschidere a reuniunii, Directorul Adjunct al Agenției Naționale Antidrog, Constantin Dumitru, a subliniat importanța acestei întâlniri, în contextul evoluției problematicii bolilor infecțioase în rândul consumatorilor de droguri injectabile din România. Menționând că Agenția Națională Antidorg și-a propus să se alinieze la standardele europene și în ceea ce privește sistemul de colectare a datelor referitoare la bolile infecțioase asociate consumului de droguri, Directorul Adjunct al ANA a precizat că un prim pas în această direcție îl reprezintă îmbunătățirea legislației aferente, pentru care este necesară, în primul rând, consultarea specialiștilor, practicienilor și a reprezentanţilor instituţionali, implicați în această problematică.Dezbaterile purtate pe aspecte precum, sistemul de colectare şi raportare a datelor, legislaţia în domeniu, tendinţele înregistrate în ceea ce privește prevalenţele bolilor infecţioase asociate consumului de droguri, au condus la identificarea unor măsuri de intervenție și a unor oportunități de colaborare.La întâlnire au participat profesionişti din cadrul centrelor specializate în oferirea de servicii consumatorilor de droguri (Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdazar Arseni”, Centrul de Evaluare si Tratament a Toxicodependentelor pentru Tineri “Sf. Stelian”, Spitalul clinic de psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, Spitalul Clinic ”Dr. Victor Babeș”, Institutul Naţional de Boli Infecțioase ”Matei Balș”), Institutului Naţional de Medicină Legală, Colegiului Farmaciştilor, instituţiilor cu atribuţii în domeniul colectării datelor din cadrul Ministerului Sănătăţii (Institutul Național de Sănătate Publică”, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, Centrului de Servicii Sociale ”Pinocchio”, organizaţiilor neguvernamentales (Asociația ARAS, Asociația CARUSEL, Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor – RHRN), precum şi specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice