Secretarul de stat Bogdan Tohaneanu a participat vineri, 4 decembrie a.c., la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.În cadrul Consiliului au fost abordate cele două provocări majore cu care se confruntă Uniunea Europeană, respectiv amenințarea teroristă și criza migratorie.În ceea ce privește combaterea terorismului, dezbaterea miniștrilor a vizat stadiul actual al măsurilor aflate în derulare, eforturile pentru obținerea unui consens politic în vederea creării unui registru european pe numele pasagerilor -PNR UE și nivelul de implementare a Strategiei pentru Securitate Internă a UE. De asemenea, a fost adoptat Regulamentul Europol.Referitor la criza migratorie, discuțiile au avut în centru atât aspecte operative, precum hotspots, stadiul implementării celor două decizii de relocare temporară, cât și o abordare strategică privind un mecanism de relocare permanentă, măsuri viitoare de relocare externă, precum și un acord privind migrația legală.Modalitatea de gestionare a frontierelor externe s-a aflat în atenția miniștrilor în cadrul ambelor teme abordate. Astfel, a fost reiterată necesitatea protejării spațiului de liberă circulație, instrumentele existente și dezvoltate recent la nivel european având forța de a asigura securitatea spațiului și a cetățenilor europeni. În context este așteptată cu interes propunerea Comisiei privind pachetul legislativ în ceea ce privește frontierele.