România 2013 – Siguranţa rutieră în context european

Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră organizează în perioada 15-16 aprilie a.c., la Sala Nicolae Iorga a Palatului Parlamentului, o conferinţă internaţională, sub titulaturaRomânia 2013 – Siguranţa rutieră în context european.Luni, 15 aprilie a.c., începând cu ora 09.00, I.G.P.R., împreună cu Consiliul European pentru Siguranţa Transporturilor – E.T.S.C., organizează primul eveniment în cadrul programului PIN (Road Safety Performance Index), intitulat „PROGRES CONSTANT ŞI DURABIL AL SIGURANŢEI RUTIERE”, ce are ca scop atingerea obiectivelor care privesc îmbunătăţirea şi sporirea siguranţei rutiere, în vederea salvării vieţilor omeneşti.Marţi, 16 aprilie a.c., de la ora 09.00, va avea loc cel de-a două manifestare, intitulată „TEHNOLOGIE PENTRU VIAŢĂ”, axată pe o serie de prezentări, privind utilizarea cercetărilor ştiinţifice şi a tehnicii, în vederea atingerii obiectivelor Uniunii Europe, de reducere a numărului persoanelor decedate în accidentele rutiere produse pe drumurile europene. * * * Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt invitaţi la Palatul Parlamentului, Camera Deputaţilor, Sala Nicolae Iorga, pentru a participa la acest eveniment.Accesul în Palatul Parlamentului se va realiza, începând cu ora 08.00, prin intrarea C1 (intersecţia B-dul Libertăţii cu B-dul Naţiunile Unite). Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că, pentru accesul în Palatul Parlamentului, vor trebui parcurse procedurile impuse (control SPP). Pe aceasta cale, invităm toţi reprezentanţii mass-media de a prezenta cartea de identitate şi legitimaţia de presă.Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră, pentru o mai buna optimizare a spaţiului şi a activităţii, precum şi din motive de securitate, până duminică, 14 aprilie a.c., ora 15.00, pe adresa de e-mail presa.igpr@gmail.com, sau la numărul de telefon 021.316.66.65. * * * La eveniment vor participă oficialităţi ale instituţiilor publice din România, personalităţi din lumea politică, conducerea Ministerului Afacerilor Interne, conducerea Poliţiei Române, precum şi specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., alături de autorităţi responsabile de fenomenul siguranţei rutiere şi invitaţi din ţările membre TISPOL.Conferinţa, organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră şi Consiliul European pentru Siguranţa Transporturilor – ETSC, se desfăşoară sub patronajul Camerei Deputaţilor din Parlamentul României.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut