Salonul de Carte Juridică, Poliţistă şi Civică al MAI – ediţia a XX-a

Salonul de carte juridică, polițistă și civică al Ministerului Afacerilor Interne a ajuns, în acest an, la cea de-a 20-a ediție. Președintele de onoare al salonului de carte este doamna chestor de poliție Irina Alexe, secretar de stat MAI, evenimentul reunind douăzeci de trusturi şi case editoriale naţionale, inclusiv editurile din sistemul de siguranţă naţională. Deschiderea manifestării are loc astăzi, 2 noiembrie, la ora 13.30, la sediul Centrului Cultural al MAI din strada Mihai Vodă, nr. 17, sector 5, București. Cu acest prilej vor fi oferite distincții pentru cele mai valoroase cărţi profesionale apărute sub egida Editurii M.A.I. în anul 2015. Tot atunci va fi anunțat și câștigătorul concursului de romane polițiste care a ajuns la cea de-a patra ediție și care, prin derularea sa, încurajează angajații MAI înzestrați cu darul condeiului să abordeze proză polițistă.Nu în ultimul rând, vor fi premiați studenții și elevii din instituțiile de învățământ ale ministerului, care au participat la cea de-a III-a ediție a Atelierelor Police Writer. Aceste ateliere sunt organizate sub egida Editurii MAI și sunt susținute de scriitorii Petre Crăciun și Nicolae Rotaru – membri ai Uniunii Scriitorilor din România – care îi ajută pe tineri să facă primii pași în domeniul prozei polițiste. Salonul de carte juridică, polițistă și civică al Ministerului Afacerilor Interne poate fi vizitat în intervalul 2-4 noiembrie, între orele 10:00 – 18:00 și sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 10:00 – 14:00.Intrarea este liberă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut