Sărbătoarea Floriilor în siguranță!

Conform Planului General de asigurare a ordinii și siguranței publice aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, MAI a suplimentat numărul efectivelor care vor acționa la acest sfârșit de săptămână în întreaga țară.Poliția Română va mobiliza 11.000 de polițiști în plus față de dispozitivul curent, misiunile urmând să se concentreze pe asigurarea fluenței traficului rutier, prevenirea faptelor antisociale, combaterea evaziunii fiscale și a comerțului cu produse contrafăcute, precum și pe menținerea liniștii publice la manifestările religioase ocazionate de sărbătoarea Floriilor Ortodoxe.La măsurile de asigurare a ordinii publice vor participa și 7.500 de jandarmi.Pentru gestionarea situațiilor de urgență, la nivel național, sunt pregătiți de intervenție peste 5.000 de pompieri cu peste 1.000 de autospeciale. De asemenea, 500 de inspectori de prevenire sunt angrenați zilele acestea în acțiuni de verificare a unităților economice și a celor de cazare în special în zonele turistice și de pelerinaj. În condițiile în care în această perioadă a anului traficul la frontierele României crește semnificativ, Poliția de Frontieră a dispus măsuri de utilizare la capacitate maximă a tuturor punctelor de trecere a frontierei. Aproximativ 3.000 de polițiști de frontieră vor asigura fluenţa traficului de persoane şi a mijloacelor de transport. În sprijinul misiunilor operative din aceste zile și pentru asigurarea intervențiilor medicale de urgență, Inspectoratul General de Aviație al MAI are la dispoziție 15 elicoptere în punctele de operare din întreaga țară.Toate aceste măsuri dispuse de conducerea MAI au ca scop creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea faptelor antisociale, astfel încât sărbătorile din aceste zile să nu fie umbrite de evenimente nedorite. MAI urează tuturor românilor să se bucure în liniște și siguranță de aceste sărbători!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut