Peste 24 de mii de lucrători din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt mobilizaţi pentru a asigura desfăşurarea, în condiţii de linişte şi siguranţă publică, a Sfintelor Sărbători Pascale.Potrivit „Planului de Masuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul Sărbătorilor Pascale”, peste 10.000 poliţişti, 5000 jandarmi, 2.000 poliţişti de frontieră şi 7.000 lucrători ai IGSU vor fi angrenaţi în misiuni pentru respectarea ordinii şi siguranţei civice în localităţile urbane şi rurale, în zona lăcaşurilor de cult, a staţiunilor turistice, în zonele de agrement etc., precum şi pentru derularea în condiţii de maximă fluenţă a traficului în punctele de trecere a frontierei.Din cei 24.000 lucrători M.A.I., 1.500 de poliţişti, 500 de jandarmi şi 500 de lucrători de la Situaţii de Urgenţă vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în Capitală.În funcţie de evoluţia situaţiei operative, numărul lucrătorilor M.A.I. va fi suplimentat din rezervele de intervenţie constituite în acest scop.Verificarea legalităţii agenţilor economici în pieţe şi târguriÎn zilele premergătoare Paştelui, reprezentanţii MAI vor acţiona împreună cu cei de la Autoritatea sanitar-veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, precum şi cu cei de la Garda Financiară pentru a verifica legalitatea activităţii agenţilor economici în pieţe şi târguri. De asemenea, se va acţiona pentru a preveni furtul animalelor, îndeosebi în mediul rural, prin intensificarea patrulărilor şi desfăşurării de acţiuni specifice.Măsuri speciale în zona lăcaşurilor de cultÎn noaptea de Înviere şi în zilele de Paşte vor fi aplicate măsuri atât pe raza localităţilor şi a lăcaşurilor de cult în care sunt organizate slujbe religioase cu număr mare de participanţi, cât şi în locurile în care se vor desfăşura manifestări cultural-artistice. Având în vedere că, în acest an, Sfintele Sărbători Pascale au o semnificaţie specială, fiind celebrate în acelaşi timp de către cele două confesiuni creştine dominante, este aşteptată o participare largă atât din partea ortodocşilor, cât şi a catolicilor. În acest context, Ministerul Administraţiei şi Internelor va asigura măsuri specifice de patrulare şi intervenţie la peste 14.500 de biserici şi 630 mănăstiri ortodoxe, precum şi la peste 1.000 lăcaşe romano-catolice.Pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice vor acţiona, în regim intensificat, patrule şi echipaje auto de poliţie, jandarmi şi poliţie de frontieră, iar la marile catedrale vor fi realizate dispozitive fixe formate din jandarmi şi poliţişti. Siguranţa rutieră, prioritate naţională Măsuri speciale vor fi instituite pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, în mod deosebit în interiorul localităţilor, pe arterele care converg spre biserici, dar şi pe drumurile naţionale, spre zonele turistice consacrate (Valea Prahovei, Valea Oltului, nordul Moldovei, Litoral), în care mulţi vor petrece Sărbătorile Pascale. Astfel, aproximativ 500 de echipaje de poliţie rutieră vor acţiona, în special, pentru combaterea excesului de viteză şi conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului. De asemenea, un elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie va supraveghea principalele artere de circulaţie, în intervalele în care se preconizează un trafic intens. Peste 3.500 de echipaje de poliţie vor asigura intervenţia rapidă, indiferent de tipul de eveniment care s-ar produce.Centrul INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române va asigura informarea permamentă a participanţilor la trafic cu privire la eventualele blocaje, rute ocolitoare, alte situaţii de interes.Măsuri pentru prevenirea incendiilorÎn această perioadă, cu precărere, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va întreprinde măsuri preventive şi de informare a cetăţenilor pentru a evita producerea unor incendii sau a altor incidente. Măsuri de fluididizare a traficului în punctele de trecere a frontiereiÎntrucât se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpul de aşteptare. Astfel, pentru evitarea aglomerărilor şi realizarea unui control operativ şi fluent, se va suplimenta numărul personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere şi, de asemenea, în funcţie de situaţie, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire. ** *Pentru ca cetăţenii să petreacă Sărbătorile Pascale în linişte, Ministerul Administraţiei şi Internelor recomandă: – pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, credincioşii nu trebuie să ţină lumânările în apropierea hainelor şi a obiectelor precum icoane, decoruri, mobilier, coroane; de asemenea, aceştia trebuie să aibă grijă la modul în care se vor deplasa cu lumânările aprinse în autovehicule; – credincioşii care participă la slujba de Înviere sunt rugaţi să nu-şi parcheze autovehiculele în imediata vecinătate a lăcaşurilor de cult, pentru a nu bloca zonele de acces pentru intervenţia autospecialelor de pompieri, în cazul producerii unui eventual incendiu;- participanţii la trafic trebuie să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor, prognoza meteo şi, nu în ultimul rând, să-şi respecte partenerii de drum; de asemenea, participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu viteză moderată, să folosească centura de siguranţă şi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice;- turiştii care aleg să petreacă Paştele la munte sunt sfătuiţi să nu se aventureze, fără echipament adecvat, pe trasee turistice, să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil, pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 orice incident sau orice altă problemă legată de ordinea publică;- în scopul fluidizării traficului şi reducerii timpului de aşteptare la frontieră, atât cetăţenii români stabiliţi în străinătate care vin în ţară, pentru a fi alături de cei dragi, cât şi cei care vor să-şi petreacă sărbătorile în afara graniţelor ţării, sunt rugaţi să tranziteze toate punctele de frontieră. DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE